Cheltuielile pe cardurile de credit din SUA se prăbuşesc mai rapid decât în vremea pandemiei

Preşedintele Biden îşi promovează cu orice ocazie un aşa-numit programul economic, promovat sub numele "Bidenomics", care ar trebui să asigure bunăstarea americanilor. Totul nu este decât o mare farsă, în condiţiile în care "sursa" bunăstării este reprezentată de împrumuturile ieftine, care nu pot asigura decât iluzia bunăstării.

Tocmai din acest motiv, realitatea nu vrea să se "supună" încercărilor disperate ale unui individ cu grave probleme de sănătate psihică şi a "adunăturilor" din jurul lui.

Cele mai recente date prezentate de analiştii de la Citi Research, din cadrul grupului bancar Citigroup, arată o scădere masivă a cheltuielilor pe cardurile din credit din SUA în 2023 (vezi graficul 1).

Tendinţa este mai mult decât îngrijorătoare pentru "sănătatea" consumatorului american, susţinătorul de ultimă instanţă al unui PIB global bazat pe consum, în condiţiile în care veniturile reale din Statele Unite s-au angajat pe o traiectorie descendentă accentuată.

Iar tendinţa nu poate avea o altă direcţie, în condiţiile în care dobânzile pentru creditul acordat pe carduri au ajuns la un maxim al ultimelor trei decenii (vezi graficul 2).

Conform datelor de la Citi Research preluate de Zerohedge, scăderea anuală a cheltuielilor pe cardurile de credit din SUA a fost de 10,8% în septembrie 2023, un declin mai mare decât cel înregistrat în perioada acută a pandemiei de Covid, când scăderea anuală a fost de 10,7%.

Pe diferite conturi de Twitter din SUA sunt prezentate permanent chitanţe ale cumpărăturilor din supermarketuri, alături de "volumul" lor tot mai redus.

O idee despre tendinţa viitoare din cea mai mare economie la nivel global este oferită de structura consumului pe baza cardurilor de credit. Datele de la Citi Research arată creşteri anuale doar pentru cosmetice, hrană şi alte servicii pentru animale şi servicii oftalmologice. Creşterile din aceste sectoare sunt în jur de 5%.

Scăderi de peste 10% se înregistrează la nivelul articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, echipamentelor sportive şi la nivelul vânzărilor de produse alimentare. Un declin major se înregistrează şi la nivelul vânzărilor din restaurantele frecventate mai ales de clasa de mijloc.

Dar toate acestea nu înseamnă nimic pentru o serie de economişti renumiţi, inclusiv "laureaţi" ai Premiului Nobel. "Războiul împotriva inflaţiei s-a terminat. Am câştigat la un cost foarte mic", a scris Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2008, pe contul său de Twitter, după publicarea ultimelor date oficiale privind inflaţia din Statele Unite.

În sprijinul afirmaţiei sale, "profesorul" Krugman a utilizat un grafic al ratei inflaţiei care nu include preţurile alimentelor, energiei, utilităţilor şi al maşinilor second-hand şi indică o rată anuală de circa 2%.

Aşa ceva doar un "economist" de cea mai joasă speţă poate să scrie. Şi nu orice fel de economist, ci unul care se încadrează în categoria "intelectualului idiot", despre care scrie profesorul Nassim Nicholas Taleb.

Sau poate că "profesorul" Paul Krugman nu este deloc idiot, ci doar manifestă un dispreţ infinit faţă de care nu sunt în stare să se ridice la nivelul rarefiat al "elitelor", care promovează constant ideea că o inflaţie de 2% este echivalentă cu stabilitatea preţurilor.

Dar cum poate o inflaţie anuală de 2% să reprezinte stabilitatea preţurilor, când şi ultimul repetent din şcoala primară poate să recunoască o creştere exponenţială?

Krugman se încadrează perfect în categoria celor pentru care "este inutil să le prezinţi fapte şi analize, în condiţiile în care se bucură de un simţ al superiorităţii morale în ignoranţa lor", după cum spunea odată reputatul economist, în adevăratul sens la cuvântului, Thomas Sowell.

Simpla existenţă a unor economişti de talia PROFESORULUI Sowell arată că mai există speranţă în faţa idioţilor care promovează, prin orice mijloace, iluziile unei planificări centralizate şi glorifică intervenţia statului în economie.