Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad, la DNA Ploieşti pentru prelungirea controlului judiciar

Alexandru Costea
Anticorupţie / 17 august 2015

Primarul suspendat al Sectorului 1 Andrei Chiliman, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu, consiliera edilului Ioana Costescu şi consilierul local Ion Brad au venit, astăzi, la DNA Ploieşti, unde urmează să le fie prelungit controlul judiciar în dosarul în care sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie, transmit surse din presă.

Primarul suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, consiliera personală a acestuia, Ioana Costescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu şi consilierul local al Sectorului 1 Ion Brad sunt cercetaţi sub control judiciar, în dosarul privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care aceştia ar fi primit "comisioane" de 10% din valoarea contractelor încheiate, decizia fiind luată în 19 iunie de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Măsura controlului judiciar a fost menţinută şi după judecarea, în 25 iunie, a contestaţiei formulate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care ceruseră arestarea preventivă a lui Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad.

Judecătorul care a decis, în 19 iunie, cercetarea în libertate a celor patru arăta, în motivare, că probele din dosar indică presupuse fapte de corupţie semnalate de procurorii anticorupţie, dar acestea nu sunt suficiente pentru luarea celei mai grele măsuri preventive - arestul preventiv.

În cele două luni de control judiciar, Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad aveau interdicţie să părăsească ţara fără încuviinţarea procurorilor, fiind obligaţi să se prezinte la poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere, dar şi la procurori şi în faţa instanţei, ori de câte ori sunt chemaţi, precum şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţele. De asemenea, timp de două luni, în perioada controlului judiciar, Chiliman nu poate exercita funcţia de primar al Sectorului 1.

Vlad Moisescu şi Ioana Costescu sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, iar Andrei Chiliman şi Ion Brad, de constituirea a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de trei miliarde de lei pe bunuri ale lui Andrei Chiliman şi ale celorlalţi trei inculpaţi.

Procurorii DNA susţin că Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infracţional încă din 2004, din care au făcut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman şi Ion Brad, urmărind "comiterea unor fapte de corupţie care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10 şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare de la agenţii economici favorizaţi în câştigarea procedurilor de achiziţie publică şi pe parcursul derulării contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 1".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb