Chiţoiu neagă că ar fi anunţat începerea proiectului Roşia Montană anul acesta

F. A.
Comunicate de presă / 6 iunie 2012

Ministerul Economiei a precizat, astăzi, că ministrul Daniel Chiţoiu nu ar fi făcut niciodată afirmaţia conform căreia proiectul de la Roşia Montană ar începe anul acesta, cu ocazia conferinţei de presă susţinute cu ocazia deplasării în localitate, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentanţii Ministerului au mai menţionat că declaraţia prin care se asumă termenul de sfârşit de an 2012 s-a referit la preluarea societăţii Cuprumin Abrud de Consiliul Judeţean Alba, în cazul în care, după primirea avizului de mediu, nu se găseşte până la finalul anului în curs un investitor care să reia exploatarea minieră.

În cadrul conferinţei de la Roşia Montană, ministrul Economiei a mai afirmat că şi-a propus ca până la finalul anului să ia o decizie politică atât în ceea ce priveşte începerea mineritului la Roşia Montană cât şi la Cupru Min Abrud.

Totodată, cu ocazia unei conferinţe la Alba, Daniel Chiţoiu a subliniat că, în ceea ce priveşte Roşia Montană, va avea, peste 2 săptămâni, o întâlnire cu investitorii, împreună cu reprezentaţii Ministerului Mediului pentru prezentarea programului lor de investiţii şi pentru asigurarea că programul de investiţii în domeniul mediului va fi realizat.

După avizul de la Ministerul Mediului, Ministerul Economiei va relua procedura de privatizare a Cuprumin Abrud, însă până atunci va introduce managementul profesionist, a mai afirmat Chiţoiu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ok, nu a anuntat inceperea proiectului, dar sa faca ceva, sa duca pana la capat guvernul asta procedurile de avizare, sa dea un raspuns, ca de ani de zile se amana complet degeaba un raspuns si nu e normal

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb