Christine Lagarde (BCE) cere o reglementare globală a Bitcoin

J.P.
Internaţional / 13 ianuarie 2021

Christine Lagarde (BCE) cere o reglementare globală a Bitcoin

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a făcut apel miercuri la o reglementare globală a Bitcoin, spunând că în unele cazuri moneda digitală a fost folosită în activităţi de spălare de bani iar orice deficienţe trebuie rezolvate, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Săptămâna trecută, cotaţia Bitcoin a urcat până la un nivel record de 38.655 dolari, ceea ce înseamnă o creştere de peste 900% comparativ cu valoarea de 3.859 de dolari înregistrată în luna martie a anului trecut, pe măsură ce guvernele au majorat cheltuielile pentru a contracara impactul economic al coronavirusului. Această majorare a cheltuielilor a alimentat temerile privind inflaţia şi devalorizarea dolarului american.

În plus, criptomonedele câştigă teren şi în rândul investitorilor obişnuiţi, care sunt din ce în ce mai convinşi că Bitcoin va fi un activ de durată şi nu o bulă speculativă, cum se tem unii analişti şi investitori.

Dar caracterul anonim al Bitcoin a sporit temerile că ar putea fi utilizat în activităţi de spălare de bani sau alte acţiuni ilegale.

"Bitcoin este un activ extrem de speculativ, prin care s-au realizat unele afaceri haioase şi unele activităţi de spălare de bani interesante şi complet reprobabile", a declarat Christine Lagarde la o conferinţă organizată de Reuters Next.

Oficialul nu a furnizat exemple specifice privind cazurile de spălare de bani dar a spus că înţelege că sunt în derulare cercetări penale privind activităţi ilegale cu Bitcoin.

Sectorul criptomonedelor încă este uşor reglementat sau nereglementat, deşi au apărut standardele globale în domenii cum ar fi combaterea spălării banilor (AML).

"Trebuie să existe reglementări, ele trebuie aplicate şi implementate la nivel global deoarece orice scăpare va fi folosită", a avertizat preşedintele Băncii Centrale Europene.

Monedele virtuale sunt o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal şi nu deţine statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb şi care poate fi transferată, stocată şi tranzacţionată în mod electronic.

În prezent, în Uniunea Europeană nu există reglementări specifice cu privire la monedele digitale, deoarece acestea au fost considerate prea mici pentru a pune în pericol sistemul financiar. Însă planurile celor de la Facebook au tras un semnal de alarmă astfel că în prezent blocul comunitar vrea să determine G20 să adopte măsuri globale cu privire la criptomonede.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. CĂ MĂNÂNCĂ PUI D- NĂ !!!

    acum inteleg care e driverul fundamental care va impinge bitcoin la valori sub 2000 $ !!! (tinta : 1350-1650 $/btc) !

    Incep marile banci centrale sa ii puna piedica si botnita!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb