Cifrele privind inflaţia din SUA - primite bine de pieţele europene

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 aprilie 2007

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa s-au redresat în a doua parte a zilei de ieri, după ce, anterior, urmaseră un curs descendent. Redresarea s-a datorat faptului că administraţia de la Washington a anunţat, pentru luna martie, o creştere sub aşteptări a preţurilor plătite de consumatorii americani. Astfel au fost înlăturate temerile legate de inflaţie. O inflaţie mai mică nu va da motive băncii centrale a SUA (Rezerva Federală) să majoreze dobânda de referinţă, ba dimpotrivă, se deschide calea către o eventuală micşorare a dobânzii, care ar impulsiona economia SUA.

Indicele privind preţurile de consum (fără alimente şi energie) a crescut cu 0,1% în SUA, luna trecută, după majorarea de 0,2% din februarie, a anunţat Departamentul Muncii.

Acţiunile "Vodafone", cea mai mare companie de telefonie mobilă din lume, au urcat cu 1,3%, la 141,4 pence. Compania a obţinut, anul trecut, aproape 50% din vânzările sale în SUA.

Titlurile "DaimlerChrysler", al cincilea producător mondial de autoturisme, au crescut cu 0,4%, la 61,21 euro. Grupul germano-american obţine aproape 40% din veniturile sale în Statele Unite. Acţiunile companiei franceze "PSA Peugeot Citroen", al doilea producător auto din Europa, au urcat cu 2,9%, la 58,73 euro, după ce "Morgan Stanley" şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru aceste titluri. Acţiunile companiei germane "Volkswagen", cel mai mare constructor auto din Europa, au urcat cu 1,7%, la 114,40 euro.

Acţiunile "Tesco" Plc, cel mai mare retailer din Marea Britanie, au cres­cut cu 1,4%, la 462 pence. Compania a raportat, ieri, o creştere de 20%, la 1,89 miliarde de lire sterline (3,8 miliarde de dolari), a profitului său în anul fiscal încheiat la data de 24 februarie.

Acţiunile companiei franceze "Remy Cointreau" SA au urcat cu 0,7%, la 51,78 euro. Al doilea producător francez de băuturi spirtoase a anunţat că, în ultimul trimestru fiscal, şi-a majorat vânzările cu 2,2%, la 174,9 milioane de euro (237 milioane de dolari).

În schimb, acţiunile băncii britanice "HSBC Holdings" Plc au scăzut, piaţa aşteptând majorarea dobânzilor în luna mai, din cauza inflaţiei. Titlurile HSBC, cea mai mare bancă din Europa, au pierdut 1%, stabilind un curs de 918,5 pence. Titlurile HBOS, cel mai mare creditor ipotecar din Marea Britanie, au scăzut cu 1,9%, la 1063 pence. Acţiunile "Lloyds TSB Group" Plc, cel mai mare furnizor britanic de credite de consum, au pierdut 0,9%, ajungând la 580,5 pence.

Acţiunile companiei miniere "BHP Billiton", cea mai mare din lume, au scăzut cu 1,4%, la 1164 pence, ca urmare a reducerii cotaţiilor aurului. Titlurile "Anglo American" Plc, a doua companie din lume în domeniu, au scăzut cu 1,5%, la 2716 pence.

Titlurile E.ON, cel mai mare producător mondial de utilităţi (după vânzări), au câştigat 1%, stabilind un curs de 109,75 euro.

Acţiunile TUI, cel mai mare tour operator european, au crescut cu 1,1%, la 20,55 euro.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a scăzut cu 0,4%, la 6489,2, DAX al pieţei din Frankfurt a cres­cut cu 0,1%, la 7348,46, iar CAC 40 al Bursei din Paris a pierdut 0,1%, ajungând la 5855,06. BEL 20 al pieţei din Bruxelles a coborât cu 0,5%, la 4591,03, iar AEX al celei din Amsterdam a urcat cu 0,01%, la 532,16.

S&P 500 şi Dow Jones, în creştere

Indicii Standard & Poor"s 500 şi Dow Jones Industrial Average ai pieţelor americane au crescut în des­chiderea şedinţei de ieri, ca urmare a publicării cifrelor privind inflaţia pe luna martie. Bursele din SUA au fost influenţate în mod pozitiv şi de raportarea, de către unele companii, a unor rezultate financiare superioare aşteptărilor.

Indicele S&P 500 a urcat cu 0,1%, la 1470,33 în jurul orei 10:10, pe piaţa din New York. Dow a crescut cu 0,2%, la 12.740,77, însă Nasdaq a scăzut cu 0,1%, la 2516.44.

Acţiunile "Johnson & Johnson" au urcat cu 1,88 dolari, la 64,90 dolari. Compania a obţinut un profit de 1,16 dolari/acţiune în primul trimestru, dacă nu sunt luate în calcul anumite cheltuieli speciale. Analiştii aşteptau doar 1,06 dolari/acţiune. Vânzările companiei au crescut cu 15%, la 15 miliarde de dolari.

Titlurile "Coca-Cola" au câştigat 90 de cenţi, consemnând un curs de 51,17 dolari, tot în baza unor rezultate financiare pozitive.

Scad bursele din Asia

Acţiunile asiatice s-au înscris pe un curs descendent ieri, investitorii aşteptând publicarea indicatorilor viitori, fie că sunt rezultate financiare ale companiilor, fie că sunt date privind economia.

Acţiunile nipone au scăzut pe fondul temerilor privind faptul că profiturile publicate de anumite companii vor dezamăgi piaţa. Titlu­rile "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc., a treia bancă din Japonia după valoarea activelor, au coborât cu 1,8%, la 1,1 milioane de yeni. Acţiunile "Tokyo Electric", cel mai mare producător de energie din Asia, au scăzut cu 0,5%, la 4.100 yeni. Titlurile "East Japan Railway", cel mai mare operator nipon de cale ferată, au scăzut cu 1,2%, la 988.000 yeni.

În schimb, acţiunile "Tokyo Electron", al doilea furnizor mondial de echipamente pentru fabricarea cipurilor, au crescut cu 3,6%, la 8.880 yeni. Banca de investiţii "Goldman Sachs" a modificat în creştere ratingul acestor acţiuni - la "cumpără" de la "neutru".

Indicele Nikkei 225 Stock Average al Bursei din Tokyo a pierdut 0,6%, ajungând la 17.527,45.

A scăzut şi cursul acţiunilor "BHP Billiton", cea mai mare companie minieră din lume. Acesta a coborât cu 1,1%, la 30,06 dolari australieni. Indicele S&P/ASX 200 a pierdut 0,2%, ajungând la 6186,50.

În Coreea de Sud, acţiunile "LG.Philips LCD", al doilea producător mondial de ecrane LCD, au scăzut cu 1,4%, la 35.400 woni. Titlurile "Hyundai Heavy Industries Co.", cel mai mare constructor mondial de nave, au pierdut 3,5%, stabilind un curs de 209.000 woni. Indicele Kospi al Bursei din Seul a pierdut 0,2%, încheind ziua cu 1528,66 puncte.

Ieri, wonul (moneda sud-coreeană) s-a apreciat cu 0,3%, la 929 unităţi/dolar. Acesta este cel mai mare curs de închidere atins după data de 3 ianuarie.

În China, acţiunile "China Vanke" Co., cel mai mare dezvoltator imobiliar din ţară, au crescut cu 2,8%, la 17,48 yuani. Indicele CSI 300 a urcat cu 0,9%, la 3283,6 - un nou nivel record.

Acţiunile "Infosys Technologies" Ltd., al doilea exportator de software din India, au scăzut cu 2,2%, la 2.082 rupii. Titlurile "Wipro" Ltd., al treilea exportator de software din India, au pierdut 2,1%, înregistrând un preţ de 574,2 rupii. Companiile indiene din domeniu realizează aproape 60% din vânzările lor pe piaţa SUA. De menţionat că, ieri, moneda indiană (rupia) s-a apreciat cu 0,6%, la 41,66 unităţi/dolar, aces­ta fiind cel mai ridicat curs de după 1 iunie 1998. În condiţiile în care moneda locală se apreciază, exportatorii indieni obţin venituri mai mici în afara graniţelor. Indicele Sensex al pieţei din Bombay a scăzut cu 0,7%, la 13.607,04

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb