Cinci ani după

După emoţia şi furia iniţiale, au urmat avatarurile politice şi militare, şi deziluzia. Atentatele din 11 septembrie 2001 au modificat cursul istoriei. Ca reacţie la loviturile teroriste împotriva Gemenilor newyorkezi şi Pentagonului au început războaiele interminabile din Afganistan şi Irak, dar şi escaladarea situaţiei din teritoriile palestiniene şi, mai recent, din Liban. Între timp, în termenii pragmatici ai economiei care păreau să fi contat la un moment dat în determinarea unor decizii strategice, situaţia nu s-a îmbunătăţit. Preţul petrolului, spre exemplu, a trecut de la aproape 30 de dolari pe baril în 2001 la aproape 80 de dolari pe baril în vara anului 2006, cu o scădere spre 65 de dolari la începutul toamnei. Din 2003, cam odată cu începerea aventurii irakiene preţul petrolului a crescut într-una depăşind preţurile record din 1979-1981 când ajungea spre 40 de dolari/baril.

America este mai divizată decât oricând în privinţa atentatelor din 11 septembrie şi a consecinţelor aces-tora. Din ce în ce mai mulţi americani cred că există prea multe necunoscute în privinţa tezei oficiale privind atentatele şi acuză actuala administraţie de a fi fost implicată activ sau pasiv în pregătirea lor. Cam 40% dintre americanii intervievaţi într-un sondaj recent se situau pe această poziţie. În Afganistan democraţia promisă este la fel de departe ca pe vremea talibanilor. Un bun exemplu: acum cinci ani, Ministerul Viciului şi al Virtuţii dispărea, odată cu prăbuşirea regimului taliban, pentru ca astăzi acelaşi minister să revină în cadrul guvernului lui Hamid Karzai. Iar evaluarea situaţiei din Afganistan într-un raport dat publicităţii pe 5 septembrie două think tanks internaţionale, Senlis Council şi Institutul Internaţional pentru Studii Strategice, evocă eşecul politicii americane în această ţară. Dezordinea, mizeria şi foametea par să fi fost rezultatele unei intervenţii militare care anunţa o nouă eră în viaţa afganilor. Să ne mirăm că talibanii sunt acum priviţi ca o alternativă?

Nici apropo de Irak lucrurile nu stau mai bine. Chiar în avanpremiera comemorărilor din 11 septembrie, pe 8 septembrie, Senatul SUA a dat publicităţii un raport care respinge argumentaţia administraţiei Bush în privinţa declanşării operaţiunilor militare în 2003. Raportul senatorilor americani afirmă că niciodată Sadam Hussein nu a fost în contact cu reţeaua Al_Qaida, ba chiar a încercat demantelarea ei în 2002. De asemenea Irakul nu a dispus nici de un program nuclear activ, nici de laboratoare mobile pentru fabricarea armelor nucleare. De aceea Raportul Senatului american denunţă folosirea exagerată a informaţiilor provenind de la grupurile irakiene exilate care au condus la concluzii eronate în privinţa capacităţii nucleare a regimului bass din Irak.

Dincolo de erorile politicienilor, un fapt însă rămâne: pe 11 septembrie 2001 terorismul a atacat în profunzime nu doar SUA, ci esenţa civilizaţiei apusene. Lupta revoluţionarilor islamişti nu este împotriva unui stat sau a altuia, ci împotriva unui mod de viaţă. Reacţia contra acestui gen de terorism va marca existenţa mai multor generaţii. Va dura încă o jumătate de secol până când se va putea vedea dacă această reacţie a avut rezultatele scontate. Dar deja unele învăţăminte se pot trage. Atitudinea războinică susţinută de grupurile neo-consevatoare şi-a consumat efectele şi a produs foarte multe daune. Ostilitatea faţă de americani a atins cote istorice. Iar această stare serveşte teroriştilor şi extremiştilor din toată lumea. La cinci ani după 11 septembrie schimbarea paradigmei de răspuns este o prioritate. Doar astfel alternativele oferite vor fi credibile şi vor putea asigura o arhitectură civilizaţională polivalentă.