Cînd eram mogul la taata...

Ce mai ploaie, ce mai vînt!

Azi mi-am luat în mînă soaarta

Şi-i doar ploaie şi e vînt!

Mogulul este o instituţie de tranziţie. Tipică. Este un produs biologic al descompunerii rapide a unei "ordini sociale", pe patul germinativ al căreia se ivesc vlăs­tarele pline de vigoare şi clorofilă ale celei noi. Mogulii nu se nasc niciodată spontan. Ei vin pe lume prin "însămînţare artificială" in vitro, adică în laborator, în eprubetă. În biologie, toată lumea ştie, funcţia, adică nevoia, creează organul. Aşa şi cu mogulii, în societatea de tranziţie. Nevoile politicii şi ale politicienilor de "primă generaţie democratică" i-au creat pe moguli. Mai precis, nevoia de bani, pentru activităţile cele "democratice" ale partidelor şi, desigur, pentru cele mai puţin democratice ale buzunarului şi contului propriu. Din bancă! Pe scurt, mogulii s-au născut pentru a fi puşculiţele de partid şi personale ale unei generaţii de politicieni obligată să joace jocul puterii după nişte reguli pe care nu le stăpînea, dar care înţelegea prea bine că banii, dacă sunt suficient de mulţi la un loc, pot cumpăra orice: oameni, partide, opoziţie, ore de reclamă în ziare sau posturi de televiziune cu tot cu reclamă, bunăvoinţa străinilor, conivenţe, obedienţă şi, mai presus de toate, voturi. Fără de care nu este putere, iar dacă Putere nu este, nimic nu este! De ce nu s-au repezit, ei înşişi, să-şi deschidă puşculiţe personale şi au recurs la intermediari, este o poveste de psihologie politică simplă. "Generaţia Iliescu" de activişti ai puterii ştia prea bine că nu se putea înfăţişa electoratului încărcată de bogăţii, după doar cîteva luni de guvernare, fără să-şi piardă credibilitatea. A fost nevoie de mai bine de un deceniu pînă cînd politicienii de la vîrf au îndrăznit să se arate lumii în toată splendoarea averilor adunate, cu titlu personal, de pe urma exercitării înaltelor func­ţii publice, ministeriale sau mai sus. Desigur, cu maximă competenţă şi dăruire pentru interesele publice! A fost nevoie de "marea revoltă oficială" a lui Adrian Năstase împotriva ruginitului slogan iliescian "Sărac, dar cinstit", pentru ca politicianul român, mai ales cel de suşă FSN-istă să-şi adune tupeul necesar pentru a spune "prostimii" cu toată gura: "Nu există ţară bogată fără oameni bogaţi". O superbă metaforă menită să explice de ce ţara şi oamenii ei de rînd sărăceau, pe măsură ce ei, cei cîţiva răsfăţaţi ai înaltelor funcţii publice, se îmbogăţeau într-un an cît Făt frumos şi Căpcăunul, la un loc, în zece!

Logica de funcţionare a Mogulului-Puşculiţă este cît se poate de simplă: "Îmi dai, îţi dau". De bun simţ! "Ca să ai tu banii pentru politică şi pentru tine, trebuie mai întîi să-i am eu". Aşa că, la noi, ca şi în alte locuri bîntuite de tranziţie, au început să răsară vlăstarele unui soi special de "Om de afaceri". Crescut sau "tratat" în laboratoarele speciale ale puterii, lucrează pe picior mare, milionul valutar este unitatea minimală a scalei sale de afaceri; toate afacerile sale au o verigă vitală care-l leagă de stat; este un familiar al tuturor oamenilor importanţi de la vîrful puterii; este plin de succes, adică pune mîna pe tot ceea ce vede, iar pe ce pune mîna se transformă imediat în "aur"; este relativ puţin vizibil, dacă nu-l dau orgoliul şi prostia afară din casă, prea tare. Acesta este portretul robot al mogulului de tranziţie, la Moscova, ca şi la Bucureşti, la Budapesta, ca şi la Varşovia.

Cu bani în puşculiţe curgînd fără număr şi cu relaţiile atît de strînse în lumea puterii, mogulii au descoperit, inevitabil, un joc care i-a amuzat din cale-afară: jocul pe degete al politicienilor, mai ales al celor care, îmbătaţi de aerul tare al Puterii, ajung să-şi închipuie că reprezintă ceva, ori că pot ceva, fără puşculiţele mogulilor. Încet încet, jocul s-a transformat în hîrjoană, iar hîrjoana în îmbrînceală. Iar de aici, pînă la pumni în nas, cu boxul bine aşezat pe degete, n-a mai fost decît un pas. Pasul care ne-a adus, aici, în lumea K1 a politicii de tranziţie, pentru a urmări pe viu, la televizor, desigur, înfruntarea spectaculoasă dintre Moguli şi Mandatarii Puterii. Nu ţine de foame, dar trebuie să recunoaşteţi că vă place, vă ţine încordaţi!