Cine va răspunde când prognozele scandaloase ale CNSP vor cădea, din nou, în faţa realităţii?

Publicarea celor zece "prognoze scandaloase" ale băncii de investiţii Saxo Bank a devenit o tradiţie de sfârşit de an pentru pieţele financiare internaţionale.

La construirea unei tradiţii similare pare să lucreze cu spor şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză din ţara noastră.

Termenul "scandalos" nu este suficient în acest caz, fiind nevoie, cel puţin, şi de "ires­ponsabil", în condiţiile în care proiecţiile macroeconomice de la CNSP sunt utilizate direct pentru construirea şi rectificarea bugetului naţional.

La sfârşitul săptămânii trecute, CNSP a publicat prognoza de toamnă pe termen mediu, urmărind evoluţia indicatorilor macroeconomici până în 2022.

Înainte de surpriza din prima pagină, referitoare la reducerea puternică a estimării creşterii Produsului Intern Brut real din 2018, până la 4,5%, de la 5,5% anterior, atrage atenţia o omisiune semnificativă faţă de prognoza de toamnă din 2017, unde se arăta, pe pagina de titlu, că prognoza este "pentru proiectul de buget 2018".

Acum prognoza nu mai este pentru proiectul de buget? Va urma alta mai "favorabilă" până la sfârşitul anului?

Noua estimare a CNSP, de 4,5%, este similară cu estimarea Comisiei Europene din prognoza de primăvară, însă optimismul CE s-a redus între timp până la 3,6%.

Pe lângă ajustarea negativă a performanţei economice, deosebit de interesantă este şi traiectoria acesteia pe termen mediu. În viziunea CNSP, creşterea economică va cunoaşte o redresare puternică anul viitor şi se va menţine peste 5% până în 2022 (vezi graficul 1), în ciuda contradicţiilor reprezentate de adâncirea dezechilibrelor externe, ilustrate de contul curent şi balanţa comercială, şi a creşterii indicatorului output-gap (n.a. diferenţa dintre PIB-ul efectiv şi PIB-ul potenţial) până la 1,2% din PIB-ul potenţial până în 2022.

Pentru 2019, BNR estimează un output-gap de 3% din PIB-ul potenţial, în timp ce nivelul CNSP este de 0,6%. Oare de unde vine această diferenţă, mai ales că sursa datelor utilizate în estimarea indicatorului este aceeaşi, respectiv Institutul Naţional de Statistică?

Fără să arate un pesimism similar cu al Comisiei Europene, Fondul Monetar Internaţional consideră că economia noastră îşi va menţine tendinţa de temperare, iar creşterea anuală nu va mai depăşi 4% pe termen mediu.

Scenariul prezentat de CNSP mai are şi alte cifre care, în mod normal, ar provoca hohote de râs, dacă situaţia nu ar fi aşa de gravă.

Astfel, în ciuda temperării creşterii reale, creşterea în termeni nominali (n.a. în preţuri curente) va duce PIB-ul dincolo de culmea trilionului de lei, exclusiv ca urmare a creşterii preţurilor, în condiţiile în care deflatorul, indicator al inflaţiei care include toate bunurile şi serviciile din economie, nu doar bunurile şi serviciile de consum, va avansa până la 5,9% în 2018, iar apoi se va stabiliza în jurul valorii de 2%.

Oare cât de realistă este şi estimarea deflatorului, nu atât cu privire la valoarea din 2018, ci la dinamica sa ulterioară? Chiar să nu conteze deloc tendinţele internaţionale din ultimul an, marcate de temperarea creşterii economice în zona euro şi la nivel global, pe fondul creşterii presiunilor inflaţioniste?

Din păcate, CNSP nu a publicat nici ipotezele cadrului său de prognoză şi nici un element esenţial al oricărei prognoze, nu doar economice, respectiv marja de eroare. De asemenea, din aceste prognoze oficiale lipsesc şi două estimări esenţiale: cea privitoare la deficitul bugetar pentru acelaşi interval, precum şi evoluţia datoriei publice.

Înainte de publicarea prognozelor CNSP, autorităţile guvernamentale şi-au exprimat neîncrederea în estimările Comisiei Europene. "Va fi o creştere economică aşa cum am prognozat", a declarat ministrul de finanţe Eugen Teodorovici, a cărui concluzie a fost că "istoria ne arată că noi am avut dreptate de-a lungul timpului".

Aşa să fie oare? Este de ajuns să privim "istoria prognozată" chiar de către CNSP în noiembrie 2008, pe când era doar Comisie Naţională de Prognoză, şi să o comparăm cu datele înregistrate de INS.

În ceea ce priveşte PIB-ul real, CNSP estima o creştere de 6% în 2009 şi peste 6% în 2010 şi 2011. Apoi ar fi trebuit să urmeze o temperare până la 6% în următorii doi ani, continuată de creşteri anuale de peste 5% până în 2020.

Ce a urmat? O prăbuşire de 5,9% în 2009, o altă scădere, de 2,8% în 2010, iar apoi creşteri sub 5% până în 2016 şi o creştere de 6,9% în 2017 (vezi graficul 2).

Din punct de vedere al PIB-ului nominal, prognoza din 2008 a CNSP arăta că pragul de 1 trilion de lei va fi depăşit în 2014, iar în 2017 se va ajunge la aproape 1,3 trilioane de lei (vezi graficul 3).

Aici mai trebuie amintit un element deosebit de important. Datele privind conturile naţionale sunt agregate de mai mulţi ani în conformitate cu noua variantă a Sistemului European de Conturi, SEC 2010. Aceasta permite includerea în PIB, printre altele, a unor estimări privind activitatea din economia subterană şi a condus la revizuirea pozitivă a performanţei economice în toate ţările europene, prin aplicarea sa retroactivă.

Conform sistemului anterior de conturi, datele oficiale de la noi arătau o scădere a PIB-ului real de 7,1% în 2009.

Înainte de publicarea prognozelor de la CNSP, BNR a prezentat raportul asupra inflaţiei, unde se arată că indicele preţurilor de consum (IPC) va înregistra o creştere de 3,5% în 2018, similară cu cea din prognoza CNSP.

Apoi a venit INS cu rata inflaţiei din octombrie 2018, care a depăşit aşteptările. În loc de 4,1%, IPC şi-a temperat creşterea anuală doar până la 4,3%, de la 5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%.

Media creşterii lunare a preţurilor de consum a fost de 0,5% în ultimele două luni din 2017. Pentru atingerea limitei superioare a intervalului ţintei de inflaţie a BNR, de 3,5%, creşterea lunară medie a IPC trebuie să fie sub 0,2%.

Cu toate acestea, guvernatorul Mugur Isărescu a explicat la conferinţa de presă, care a urmat publicării raportului asupra inflaţiei, că Banca Naţională nu urmăreşte doar rata inflaţiei, deşi asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor este obiectivul fundamental al BNR.

După cum a precizat conducătorul băncii centrale, o majorare a dobânzii de politică monetară ar conduce la intrări de capital speculativ, aprecierea cursului şi creşterea deficitelor externe prin stimularea importurilor.

Dar cum s-a ajuns aici? Nu şi prin aplicarea unei politici monetare prociclice, cu menţinerea dobânzilor la minime istorice pentru mulţi ani?

Faptul că Banca Naţională a trecut pe plan secund obiectivul său principal arată că problemele economiei noastre sunt foarte mari, pe fondul acumulării unor dezechilibre majore, care sunt rezultat direct al politicilor fiscale, bugetare şi monetare din ultimii 10 ani.

Dacă ţinta de inflaţie este neglijată şi ni se spune că trebuie să ne obişnuim cu creşteri anuale ale preţurilor de peste 2%, cum se mai poate vorbi despre credibilitatea băncii centrale? Iar dacă nu există credibilitate nici pentru politica monetară, nici pentru cea fiscală şi nici pentru cea bugetară, cum pot avea autorităţile statului român aşteptări "luminoase" pentru evoluţia economică pe termen mediu?

Răspunsul este simplu: nu există niciun cost adevărat pentru prognozele greşite, pe baza cărora se aplică politici economice nerealiste, ba chiar iresponsabile.

Cu alte cuvinte, nimeni, nici de la guvern şi nici de la BNR nu are "pielea în joc". Dar până când mai poate continua acest "joc murdar" cu viaţa şi viitorul românilor?