Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că merge la negocierile cu PNL cu măsurile pe care social-democraţii le consideră urgente, reiterând că PSD va avea o propunere de premier la consultările de la Palatul Cotroceni, conform Agerpres.
"La această întâlnire o să mergem cu programul de guvernare, o să mergem cu măsurile pe care considerăm noi că trebuie luate urgent şi chiar suntem optimişti că trebuie să venim cu o soluţie şi românii noi considerăm că s-au săturat de clasa politică, fără să aibă nicio soluţie până la acest moment", a spus Ciolacu, la sediul PSD.
Întrebat dacă va merge şi cu propunerea PSD de premier la aceste discuţii, Ciolacu a răspuns: "Noi vom merge cu propunere de premier la Cotroceni, aşa este constituţional".
Întrebat cum crede că vor evolua discuţiile, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis le-ar fi transmis liberalilor că propunerea de prim-ministru trebuie să vină de la PNL, Ciolacu a răspuns: "Nu cunosc aceste detalii. Cu funcţia de premier mergi la Cotroceni, la consultări".
De asemenea, liderul PSD a spus că discuţiile cu PNL au vizat măsurile urgente.
"Nu am avut nicio discuţie despre nicio funcţie, toate discuţiile au fost pe măsurile urgente care trebuie luate", a afirmat Ciolacu.
Chestionat ce va face dacă preşedintele Klaus Iohannis va desemna un premier de la PNL, Ciolacu a precizat: "Sunt ferm convins că şi eu şi domnul Iohannis vom respecta Constituţia României".
"Consider că şi noi şi domnul preşedinte suntem obligaţi să respectăm Constituţia", a mai spus preşedintele PSD.
1. IMPLEMENTAREA !!!
(mesaj trimis de anonim în data de 04.11.2021, 13:57)
FACE SENS : ,, VERBA VOLANT " ...