Christian Rätscher Veranstaltungsmanagement prezintă în prima zi a lunii mai o premieră pentru ţara noastră: Circul Naţional din China, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Legenda vie va cuceri Sala Palatului din Bucureşti prin acrobaţii dincolo de limite, executate de artiştii care au stabilit un etalon în domeniu.
Cunoscuţi pentru abilităţile sale de gimnaşti, dintre circanţii chinezi fac parte artişti reputaţi, personalităţi din operă şi actori faimoşi, garantând formula pentru un spectacol original şi inconfundabil. Cu o tradiţie de peste 12 ani, arta din Estul Îndepărtat îşi face loc în continentul european, surprinzând milioane de spectatori prin arta care învăluie acest eveniment. Recuzita nu face apel la clovni sau animale, punându-se accent pe gimnastica şi echilibristica ce demonstrează comuniunea completă dintre corp şi spirit.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Casei Româno-Chineze şi a Asociaţiei Culturale Teocta.