CITITORII NE SCRIU  Economia de proximitate

Cu totul întâmplător am urmărit emisiunea "Garantat 100%" din această săptămână şi trebuie să mărturisesc că surpriza mea a fost aproa-pe totală: nu mă aşteptam să întâlnesc o astfel de mentalitate în România. Sună un pic arogant ceea ce afirm acum, dar sunt încredinţat că exprimă o realitate.

Nu voi încerca să comentez nici una dintre argumentaţiile dumneavoastră, ele sunt limpezi şi ori sunt luate ca atare, ori sunt respinse ca simple speculaţii. Nu acesta este rolul acestei scrisori.

Încerc, în cele ce urmează, să semnalez câteva aspecte care, poate, ar merita atenţie. Desigur, totul va fi doar o schemă menită să creeze o imagine a momentului în care ne găsim. În consecinţă voi organiza res-tul scrisorii în aşa fel încât să nu vă răpesc foarte mult timp.

Voi porni de la realitatea că omenirea se află într-o criză profundă care nu numai că nu poate fi gestionată mulţumitor cu mijloacele pe care le avem la îndemână, dar dă evidente semne că se adânceşte şi că are nevoie de alte instrumente, ce trebuie inventate. Nu suntem în faţa unei "simple" crize economice, ci în faţa unui fenomen de destructurare a unui sistem social.

Totul porneşte de la opţiunile care au trasat evoluţia mecanismelor economice după cel de Al Doilea Război Mondial, atunci când exista o quasi-unanimitate în a accepta Consumul ca motor al economiei. Consumul părea infailibil, numai că el a evoluat în aşa fel încât astăzi a devenit cel mai mare pericol pentru sistemul social în sine, nu numai pentru nivelul economic. În primul rând, Consumul a eliminat practic din sistem Economia de Proximitate, făcând să dispară Autonomia Economică Comunitară care a fost în funcţiune atâtea secole de-a rândul (voi reveni un pic mai încolo) apoi a înlocuit Industria cu Industrialismul şi a deschis larg porţile pentru apariţia Speculatorului. Ce mi s-a părut fabulos a fost că Dumneavoas-tră aţi găsit argumente împotriva acestei mentalităţi în Vechiul Testament şi anume în Porunci.

Se dovedeşte astăzi că, de fapt, Consumismul este cea mai mare capcană pe care umanitatea şi-a întins-o sieşi.

În argumentaţia dumneavoastră televizată aţi enumerat trei soluţii ce ar putea scoate omenirea din criza de astăzi. Toate sunt soluţii care pornesc din birourile strategilor, ca şi cele care au impus mecanismele de azi.

În fapt, s-a dovedit că soluţiile viguroase sunt cele care pleacă din baza comunitară şi care sunt definite mai apoi de strategi şi transformate în modele (există destule exemple în istorie).

Nu aţi pomenit nimic despre Economia de Proximitate, care nu este o soluţie spectaculoasă dar după părerea mea, alături de revenirea la Industrie (Şi nu Industrialism) ar putea simplifica lucrurile şi le-ar face să intre pe un făgaş normal.

Am să încerc să explic de ce cred că trebuie să facem o diferenţiere între Industrie şi Industrialism:

1. Industria presupune tehnologizarea unei activităţi economice (preocupare foarte veche a omului, şi foarte normală) pentru a putea satisface nevoile consumatorului.

2. Industrialismul impune crearea unor mijloace de producţie supertehnologizate, pentru a transforma Produsul de Serie, cu tot mecanismul extrem de complex şi sofis-ticat, în unica opţiune a consumatorului.

Nu voi încerca aici să detaliez abaterile grave de la morală, atacul direct la drepturi inalienabile ale omului, modificările grosolane în ierarhia de valori etc., toate acestea impuse de filosofia Industrialistă şi Consumistă.

Voi continua doar să vă atrag atenţia asupra faptului că, la ora actuală, în diferite ţări europene, societatea civilă a început să dea tot mai multă atenţie instrumentelor Economiei de Proximitate. Sunt începuturi care dovedesc din plin că există mijloacele pentru ca omenirea să reintre în matca valorilor morale care au susţinut sistemul economic până acum vreo şaizeci-şaptezeci de ani. Mă bucur foarte mult să vă aduc la cunoştinţă că astfel de încercări exis-tă şi în ţara noastră.

"Moartea omului şi cea a umanităţii sunt indispensabile regenerării lor. O formă, oricare ar fi ea, din chiar faptul că există ca atare şi că durează, slăbeşte şi se uzează; ca să-şi capete vigoarea, trebuie să fie reabsorbită în amorf, fie şi numai pentru o clipă; să fie reintegrată în unitatea primordială din care a ieşit; cu alte cuvinte, să reintre în < haos > (în plan cosmic), în < orgie > (în plan social), în < întuneric > (pentru seminţe), în < apă > (botezul pe plan uman), în < Atlantida > (în plan istoric)". (Mircea Eliade, Eseuri, traducere de Maria şi Cezar Ivănescu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991, p.59)

Cred că trebuie să ţinem cont de afirmaţia lui Mircea Eliade şi să încercăm a descoperi mijloacele de a depăşi momentul acesta coborând către "origini". Personal am făcut deja oarecari încercări şi rezultatele au fost cu totul spectaculoase. Am încercat să dau şi formă comunitară acestor modele creând câteva instrumente (adaptate desigur la mentalitatea contemporană) şi iar am avut parte de surprize deosebite.

Iată de ce m-a surprins foarte tare să văd că mai există cineva care are preocupări în acest sens, fie ele şi pur teoretice.

Desigur, această scrisoare are şi o parte, "propagandistică", o încercare de a evidenţia faptul că încecările dis-parate ar trebui să coaguleze şi să-şi creeze instrumentele cu care să verifice temeinic valoarea gesturilor făcute. Cred cu tărie că un om ca dumneavoastră nu ar trebui să stea în afara unor astfel de preocupări. N-aş şti acum să vă spun cum anume ar trebui să acţionaţi, sau să acţionăm. Ce mi-ar plăcea, însă, ar fi să spargem acea barieră de comunicare atât de specifică naţiei noastre.

Cu deosebită stimă,