Ciurel: "Listarea Complexului Oltenia, în a doua parte a acestui an"

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 ianuarie 2014

Ciurel: "Listarea Complexului Oltenia, în a doua parte a acestui an"

Listarea "Complexului Energetic Oltenia" SA, societate înfiinţată în mai 2012 prin fuziunea complexurilor Rovinari, Turceni, Craiova şi a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia este preconizată în a doua parte a acestui an, ne-a declarat Laurenţiu Ciurel, directorul general al societăţii. În ciuda contextului dificil din piaţa de energie, compania a realizat un profit de circa 212 milioane de lei pe primele zece luni şi a finalizat lucrările de instalaţii de evacuare a zgurii şi cenuşii în şlam dens, conform domnului Ciurel. Conducerea "Complexului Oltenia" afirmă că, din acest an, toate grupurile energetice vor avea instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere, iar societatea va funcţiona cu şapte grupuri energetice retehnologizate.

Listarea producătorului de energie pe bază de lignit "Complexul Energetic Oltenia" SA este preconizată în a doua parte a acestui an, ne-a declarat Laurenţiu Ciurel, directorul general al societăţii. Pentru vânzarea pe Bursa de Valori Bucureşti a unui pachet de 15% din capitalul social al companiei a fost semnat contractul de intermediere, a amintit domnia sa, precizând că a fost finalizată analiza de due diligence (n.r. analiza de diagnostic a activităţilor financiare, juridice şi de mediu). Urmează ca, în acest an, să înceapă procesul de prezentare a societăţii către diferiţi investitori pentru stabilirea unui interval de preţ pentru vânzarea acţiunilor, conform domnului Ciurel.

Directorul "Complexului Oltenia" ne-a spus: "Estimez că 2013 va aduce societăţii o cifră de afaceri de circa 2,9 miliarde de lei. Pe primele zece luni ale anului trecut, compania a avut un profit de circa 212 milioane de lei. Avem de recuperat creanţe în jur de 750 milioane de lei la finele lui 2013, iar preţul mediu al energiei comercializate a fost, anul trecut, de aproximativ 200 lei/MWh. Cantitatea totală a energiei vândute în 2013 este de circa 11 TWh, iar energia vândută direct consumatorilor eligibili reprezintă 1,5% din totalul energiei comercializate în 2013".

Anul trecut, scăderea consumului de energie la nivel naţional a afectat activitatea şi veniturile "Complexului Oltenia". Compania a reuşit, potrivit datelor furnizate, să vândă, pentru acest an, peste 70% din energia prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli creionat pentru 2014."Doar contractele bilaterale încheiate asigură o funcţionare cu cinci grupuri energetice, la o putere medie de circa 1.100 MW şi contăm pe aproximativ 4 TWh vânduţi în PZU (piaţa spot) şi piaţa de echilibrare", ne-a menţionat Laurenţiu Ciurel.

Intenţii de export

Pentru "Complexul Oltenia", realizarea unui mix energetic eficient reprezintă o soluţie pentru intrarea pe noi pieţe şi menţinerea unei cote de piaţă în jurul a 28%. Domnul Ciurel susţine că, începând cu 1 august, societatea s-a înscris la piaţa de alocare a capaciăţilor de interconexiune în vederea încheierii de contracte pentru export de energie electrică. "La ora actuală, sunt antamate discuţii cu posibili parteneri din Turcia, Grecia, Ungaria, Austria, Germania, Moldova", a adăugat directorul "Complexului Oltenia".

Laurenţiu Ciurel ne-a mai declarat: "Performanţa financiară din 2013 a Complexului Oltenia a fost influenţată de scăderea cotei de piaţă din cauza hidraulicităţii ridicate, a creşterii puterii instalate în centralele eoliene până la 3000 MW şi în centralele solare până la 250 MW, dar şi a legislaţiei ANRE, care a permis funcţionarea cu prioritate a producătorilor de energie regenerabilă. Un alt factor care a influenţat activitatea companiei constă în costurile certificatelor de emisii şi cele ale certificatelor verzi".

Domnia sa afirmă că a luat măsuri pentru reducerea costurilor societăţii, astfel încât "Complexul Energetic Oltenia" să poată să aibă oferte de vânzare a energiei cu preţuri mai mici: "Trebuie luate, însă, măsuri şi de către autorităţi pentru reducerea subvenţiilor acordate energiei regenerabile, în scopul reducerii valorii facturii la consumatorul final. Aceste subvenţii au condus la creşterea preţului energiei electrice la peste 600 lei/MWh şi, implicit, la reducerea drastică a consumului industrial.

Comparativ cu energia eoliană sau solară, compania pe care o conduc încearcă să vândă energie la preţuri de circa 40 euro/MWh. Complexul Oltenia oferă siguranţă în alimentarea consumatorilor, în condiţiile aleatorii de funcţionare a producătorilor de energie regenerabile".

Investiţii de mediu finalizate

"Complexul Oltenia" derulează investiţii pentru îndeplinirea condiţiilor de mediu impuse (implementarea instalaţiilor de desulfurare a gazelor de ardere şi a celor de evacuare zgură şi cenuşă în şlam dens) şi investiţii pentru modernizarea unor capacităţi de producţie, atât în zona energetică, cât şi în cea minieră.

Laurenţiu Ciurel ne-a spus că societatea va finaliza, în acest an, lucrările aferente instalaţiilor de desulfurare a gazelor de ardere la blocurile 7 şi 8 din centrala Işalniţa, dar şi lucrările de reabilitare a blocului nr. 4 de la Rovinari şi lucrările de modernizare a blocului nr. 7 de la Turceni.

În cadrul activităţii miniere, pentru 2014 sunt prevăzute investiţii pentru modernizarea liniilor tehnologice la carierele Tismana, Pinoasa, Olteţ şi redări în circuitul economic ale terenurilor afectate de lucrările miniere la carierele Tismana, Olteţ, Ruget, Pinoasa, Rovinari, Jilt Nord, Pânga, conform datelor puse la dispoziţie de companie.

Laurenţiu Ciurel ne-a menţionat că, în ultimii ani, au fost realizate investiţii de circa un miliard de euro în centralele electrice operate de companie. Domnia sa ne-a detaliat: "În vederea respectării termenelor de conformare pe probleme de mediu, au fost finalizate lucrările aferente sistemelor de transport şi depozitare în soluţie de şlam dens a zgurii şi cenuşii rezultate prin arderea lignitului în cadrul centralei Rovinari (instalaţie funcţională din 2009 pentru două blocuri energetice şi din 2012 pentru celelalte două), centralei Işalniţa şi a celei de la Craiova II (instalaţii funcţionale din 2010). În cadrul centralei de la Turceni, lucrările sunt finalizate (probele de punere în funcţiune au început în cursul lunii noiembrie 2013). Instalaţiile de desulfurare au fost finalizate la Rovinari pentru blocurile 3 şi 6 (în 2011, respectiv 2012) şi la Turceni pentru blocurile 3, 4, 5 (în 2011) şi 6 (în 2012). Pentru celelalte blocuri energetice, respectiv 4 şi 5 din cadrul Rovinari, 7 şi 8 din cadrul Işalniţa şi 1 şi 2 din cadrul Craiova II, execuţia lucrărilor se află în faze avansate de derulare a contractelor".

Potrivit conducerii "Complexului Oltenia", concomitent cu realizarea programelor de conformare pe probleme de mediu, se derulează şi investiţii de modernizare a blocurilor energetice ale termocentralelor. Până în prezent, au fost finalizate investiţiile aferente blocurilor 3 şi 6 de la Rovinari, 4 şi 5 de la Turceni şi 8 de la Işalniţa.

Contractate şi în curs de derulare se află lucrările la blocul energetic 4 de la Rovinari, 7 - Işalniţa şi 7 - Turceni. Urmează să fie demarate şi lucrările de modernizare a blocului energetic nr. 5 de la Rovinari şi nr. 3 şi 6 de la Turceni.

Conform proiectului pentru aprobarea ordonanţei de guvern privind instituirea impozitului pe construcţii speciale, prin aplicarea unui procent de 1,5% la valoarea construcţiilor existente în patrimoniul persoanelor juridice, suma pe care ar trebui să o plătească "Complexul Oltenia" în 2014 va ajunge la valoarea de circa 31 milioane lei, potrivit datelor furnizate de companie.

Rezultatele financiare ale "Complexului Oltenia" nu sunt influenţate considerabil de taxele plătite, consideră Laurenţiu Ciurel, ci de legislaţia primară şi secundară din domeniul energetic, elaborată în perioada 2009-2011. Domnia sa ne-a explicat că această legislaţie presupune, practic, închiderea producătorilor de energie pe bază de cărbune în favoarea energiei regenerabile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb