CJUE: Venezuela avea temei legal se adreseze justiţiei europene în pentru sancţiunile impuse de UE

G.B
Internaţional / 22 iunie 2021

Venezuela avea temei legal se adreseze justiţiei europene în pentru sancţiunile impuse de UE

Venezuela avea temei legal se adreseze justiţiei europene în 2018 pentru sancţiunile impuse de Uniunea Europeană (UE) ca răspuns la reprimarea opoziţiei faţă de regimul lui Nicolas Maduro, a apreciat astăzi Curtea de Justiţie a UE (CJUE), informează AFP, citată de Agerpres.

Decizia dată de Curtea de la Luxemburg se opune unui verdict precedent ce datează din septembrie 2019. La acel moment, Tribunalul UE a respins recursul înaintat de Caracas, declarându-l inadmisibil.

În definitiv, "Venezuela are calitatea de a acţiona împotriva unei reglementări care introduce măsuri restrictive la adresa sa", potrivit unui comunicat al CJUE.

Curtea a anulat decizia din 2019 şi a retrimis dosarul la Tribunal, pentru ca acesta să se pronunţe pe fond.

Litigiul nu vizează o decizie cu privire la cât de fundamentate sunt sancţiunile împotriva Caracasului, printre care un embargo asupra armelor şi echipamentelor susceptibile a fi utilizate în scopul reprimării opoziţiei în Venezuela. În cauză este în special temeiul de drept legat de "criteriile de admisibilitate în cadrul unui recurs în anulare împotriva unor măsuri restrictive" (sau sancţiuni), precizează comunicatul.

CJUE apreciază că Tribunalul, în primă instanţă, a evaluat prost aceste criterii şi că Venezuela putea pretinde la statutul de "persoană morală" ce suportă efectele directe ale sancţiunilor.

Cu prima serie de restricţii economice impuse de europeni în noiembrie 2017, Venezuela a devenit prima ţară din America Latină care a fost sancţionată de UE.

Aceste sancţiuni au fost urmate din 2018 de sancţiuni individuale împotriva a zeci de personalităţi şi înalţi funcţionari ai guvernului venezuelean, acuzaţi că au adus atingere democraţiei şi statului de drept în această ţară.

UE nu recunoaşte vreo legitimitate a preşedintelui Nicolas Maduro şi nu a recunoscut rezultatele alegerilor legislative din decembrie 2020. Ea susţine fosta Adunare Naţională, considerată singurul organism ales democratic în Venezuela, şi pe Juan Guaido, preşedintele ei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb