Clanurile, criminalitatea şi rasismul

Lupta împotriva aşa ziselor clanuri mafiote care şi-ar împărţi sferele de influenţă în Bucureşti şi-n ţara a ocupat şi va mai ocupa încă multă vreme atenţia publicului. Subiectul face audienţă, permite justificarea unui program politic securitar (şi asta acum, în plină campanie electorală, e o mină de aur), dar mi ales oferă posibilitatea unor referinţe rasiste fără ca să poată fi invocate derapaje rasiste. În fond, o altă teorie conspiraţionistă uşor de reconvertit, cea a conspiraţiei criminale a străinilor organizaţi după criterii clanice. Acum, ceea ce lasă să se vadă televizorul şi mass media în general în spatele clanurilor este existenţa unor organizaţii presupus criminale ale romilor. Emergenţa mediatică a clanurilor este o bună ocazie pentru un exerciţiu de rasism anti-roma. Şi asta nu pentru că aceste forme de organizare al criminalităţii de cartier nu ar exista, ci pentru că sunt transformate în Matele Pericol cu care se confruntă România. Ori, dincolo de mitologia urbană care le însoţeşte, aşa numitele clanuri nu sunt decât simple epifenomene ale unui sistem social viciat.

În fond ce este un clan? Un clan este un grup de oameni uniţi prin relaţie de rudenie reală sau percepută. De obicei, membrii clanului sunt organizaţi în jurul unui membru fondator sau strămoş fondator. Clanurile au precedat formele complexe de organizare socială, cum sunt formele mai vechi sau mai noi de structurare a statelor şi reprezintă o modalitate de conservare a puterii comună pentru un anumit grad de dezvoltare socială oriunde în lume. Pentru a se recunoaşte membrii clanului se identifică cu un strămoş sau un simbol care să afirme existenţa lor independentă. Strămoş comun, real sau mitologic, are rolul simbolic de a menţine unitatea clanului. Cuvântul provine din limba engleză unde "clan" este derivat din cuvântul gaelico- scoţian "clann" care înseamnă "copii", "descendenţi". Conform Oxford English Dictionary, cuvântul "clan" a fost introdus în limba engleză în jurul anului 1425, ca etichetă descriptivă pentru organizarea societăţii din nordul Scoţiei.

Deci, dintr-un început clanul a desemnat o organizare paralelă, bazată pe un anume tip de relaţii de rudenie, care scapă controlului politic al statului. De aici şi până la echivalarea acestei organizaţii cu o reţea etnică criminală nu a fost decât un pas. Filmul lui Henry Verneuil, Clanul sicilienilor - de care ne-am adus aminte de curând, când moartea compozitorului Ennio Morricone a pus din nou pe unde muzica variaţiile din Preludiul şi Fuga în La minor de Bach care dădeau atât mister intrigii lacunare a filmului - punea în scenă tocmai acest stereotip al organizării criminale a italienilor, şi nu a oricăror italieni, a sicilienilor din Franţa. Dar membrii clanului pot fi şi corsicani, polonezi, evrei sau romi după gust.

Cum s-a ajuns de la clanurile "mafiote" la cele "ţigăneşti"? Prin împrumut! În Germania şi Franţa criminalitatea clanurilor definite etnic este considerată o formă specifică de crimă organizată. Aceasta este asociată fie celor originari din Anatolia (în special turcilor) sau celor ce provin din lumea arabă (algerieni, marocani, tunisieni, etc.). În Germania, spre exemplu, Oficiul Federal de Poliţie Penală defineşte oficial clanurile de acest tip ca fiind promotoarele unei subculturi etnice care urmează propriul lor set de valori şi sunt ierarhizate după formule patriarhale. De aici şi până la clanul Duduianu (Sportivilor, Zăvoianu. Oaie, etc) distanţa nu a fost prea mare. Pare să fie, nu-i aşa, aceiaşi formă de organizare şi acelaşi modus operandi. Şi totuşi, oricât ar părea că este doar o încercare de a explica criminalitatea de cartier, această formulă nu poate ascunde rasismul. Ori, într-o ţară în care corupţia este endemică, a trece întreaga criminalitate pe seama romilor - acum opt decenii se făcea acelaşi lucru cu evreii - ascunde fie neputinţă, fie rele intenţii.