Clasici la modă

Scena noastră politică aduce tot mai mult cu imaginea care-l înspăimîntase atît de tare pe Hobbes, făcîndu-l să vorbească despre "războiul fiecăruia împotriva tuturor".

Preşedintele, de departe figura politica cea mai dinamică a momentului, are un număr însemnat de fronturi pe care le-a deschis. Cel mai semnificativ este cel pe care duce bătălia cu adversarii săi politici din PSD, cu A. Năstase în principal. Înlocuirea acestuia de la conducerea Camerei Deputaţilor este un obiectiv politic pentru care nu a ezitat să mobilizeze toate forţele PD-ului şi ale Alianţei D.A. Chiar şi ameninţarea alegerilor anticipate trebuie citită în aceeaşi perspectivă, a dorinţei de a obţine "capitularea necondiţionată" a celor care i-au stat împotrivă. În acest efort, diferenţa dintre mijloacele admise pentru cîştigarea unei competiţii politice, legitime, şi cele menite să scoată definitiv inamicul din joc pare să se estompeze, dacă nu chiar să se şteargă. Preşedintele pare să ignore costurile internaţionale ale operaţiunii la care s-a angajat, mai ales dacă PSD reuşeşte să convingă Consiliul Europei că modificările "din mers" ale regulilor jocului nu sînt decît modalităţi mascate de a schimba balanţa de putere ieşită din urne la ultimele alegeri. O operaţiune pe care PSD a încercat-o şi el cînd s-a aflat la putere şi din avîntul căreia nu a fost oprit decît de respectabila instituţie europeană, la plîngerile insistente ale Convenţiei Democrate. A doua mare bătălie politică a Preşedintelui este cea legată de schimbarea destinului propriului partid. Transformarea PD-ului într-un vehicul capabil să asigure al doilea mandat prezidenţial. Pe scurt, un partid care de la 7% să fie capabil de 30-35%. Simpla schimbare de etichetă de pe uşa sediului, de la "socialist" la "popular", nu are cum să aducă un asemenea cîştig. Înghiţirea PNL-ului se dovedeşte o operaţiune dificilă. Razboiul secundar cu Tăriceanu şi cercurile de interese din jurul său, declanşat în încercarea de a forţa alegerile anticipate, a generat mai degrabă o mobilizare a partenerului de guvernare, decît a crescut disponibilitatea lui pentru formule de fuziune politică. Mai rămîne asimilarea bucăţilor care pot fi desprinse din PSD şi PRM. Operaţiunea nu a dat pînă acum un rezultat convingător, iar slăbiciunea cea mai mare constă în faptul că oricît de mulţi parlamentari, consilieri sau primari ai trage în barca proprie, nimic nu garantează faptul că electoratul va spori proporţional. După cum nimic nu garantează loialitatea proaspeţilor convertiţi. Bătălia cu "Justiţia", un alt "instrument" de care inamicii săi politici s-au folosit împotriva sa, pe cînd era doar candidat la Cotroceni, chiar dacă nu este reformată, pare să fi fost "reorganizată" ceva mai echilibrat în privinţa apetitului de a servi şi alte interese politice decît cele ale PSD. În bătălia cu serviciile de informaţii, alte unelte care i-au fost parţial nesimpatetice actualului preşedinte, după operaţiunea ziariştilor semi-răpiţi şi semi-salvaţi, nu este clar cine a cîştigat, dar frontul pare să se fi liniştit. Între timp, preşedintele a deschis un război şi cu presa. Ciudăţenia lui este cu atît mai mare cu cît a fost personalizat şi aruncat în sfera complicaţiilor privind securitatea naţională.

În PSD, lucrurile nu sînt cu nimic mai liniştite. Mircea Geoană are de dus războiul său cu Adrian Năstase. Ion Iliescu nu pare cîtuşi de puţin dispus să reducă forţa tirului împotriva triumviratului care l-a exclus din fruntea partidului. Năstase are de luptat pentru a-şi menţine credibilitatea în structurile partidului. Năstase şi Văcăroiu au de luptat pentru păstrarea funcţiilor de la Cameră şi Senat. Iar mai nou, liderii partidului în ansamblu au de luptat pentru credibilitatea politică a partidului, faţă cu întrebările stînjenitoare ale procurorilor, ale presei şi cu dezvăluirile venite anonim pe internet privind istoria stenogramelor. În asemenea condiţii, cu greu se poate aştepta de la principalul partid de opoziţie să mai facă şi opoziţie. Ameninţarea privind o moţiune de cenzură, aruncată încruntat de liderii PSD la o conferinţă de presă, e mai degrabă o dovadă a degringoladei în care se află conducerea partidului, decît expresia unei "strategii" de răspuns la asaltul declanşat asupra sa. Cu alţi actori, dar în bună parte aceleaşi teme, bătăliile se dau şi pe cîmpul PNL, al PRM şi UDMR.

Experienţa pe care Hobbes a trăit-o i-a permis să conchidă că o societate aruncată în starea pe care el a numit-o de "război al fiecăruia împotriva tuturor" nu poate duce decît la ruină. A doua concluzie a fost că războiul nu poate duce de la sine la crearea unui principiu stabil de autoritate în societate şi la formularea regulilor pentru exercitarea ei în folosul tuturor. Acest lucru trebuie să-l facă instituţiile politice, iar pentru aceasta logica lor trebuie să fie una diferită de cea a războiului!

Cine-i de vină, însă, că Hobbes şi-a scris opera cu două secole şi ceva înainte ca politicienii noştri să fi învaţat a buchisi! Evident, el!