"Vom vinde prin Media Galaxy ultimele noastre produse, cele mai noi din punct de vedere tehnologic. Consider că acest parteneriat este foarte important pentru Orange", a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Yves Gauthier, Director Comercial Orange Romania.
În urma încheierii acestui parteneriat, Media Galaxy şi Altex devin singurele reţele de pe piaţa de retail unde clienţii pot achiziţiona pachete şi terminale GSM prin credit de consum, doar pe baza buletinului de identitate. Achiziţionarea unui terminal GSM, cu sau fără abonament Orange, se înscrie în limita de 20,5 milioane lei prevăzută pentru acest serviciu financiar lansat de Altex la finele lunii octombrie. "Colaborarea cu Orange este răspunsul firesc la cerinţele consumatorilor, care cheltuiesc circa 200 de euro pentru achiziţionarea unui terminal GSM, lucru posibil mai ales dacă există un sistem de finanţare avantajos", a afirmat Costin Soare, director de marketing şi vîn-zări la "Altex".
În prezent, în România, 5% din posesorii de GSM îşi schimbă telefonul mobil la şase luni, 18% la un an şi 40% în maxim doi ani, ceea ce face ca această piaţă să fie în creştere continuă.
Potrivit preşedintelui "Altex", Dan Ostahie, piaţa produselor albe (electronice şi electrocasnice) a scăzut, în acest, an cu 5-10% faţă de 2003, însă componenta de IT&C a înregistrat o creştere de peste 50%. Pentru acest an, conducerea "Altex" cifrează ponderea componentei de IT&C la peste 15% din cifra totală de afaceri a companiei.
Media Galaxy lansează, cu ocazia parteneriatului, cîteva oferte unice pentru telefoane mobile. Astfel, modelele Motorola C116 şi Siemens A52 pot fi achiziţionate cu 2,399 milioane lei, iar telefonul Samsung C110 cu ecran color, disponibil exclusiv în Media Galaxy, poate fi achiziţionat cu 4,999 milioane lei. În premieră, modelul Samsung X120, primul telefon din lume cu ecran OLED cu 65.000 de culori este disponibil la preţul de 7,499 milioane lei. Aceste preţuri includ TVA şi sunt valabile fără conectare. Ofertei de terminale i se adaugă o gamă foarte variată de accesorii, fie originale, fie aparţinînd brandului exclusiv Media Galaxy - Cellularline, ce conţine 300 de repere pentru majoritatea modelelor de telefoane existente.