Climă: Ajutarea statelor sărace, prioritate pentru OMM

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 8 ianuarie

Climă: Ajutarea statelor sărace, prioritate pentru OMM

English Version

Schimbările climatice afectează cel mai puternic statele sărace. Celeste Saulo (Argentina), prima femeie numită la conducerea agenţiei ONU pentru meteorologie şi climă, doreşte să acorde prioritate nevoilor cu care se confruntă ţările cele mai vulnerabile în faţa accelerării schimbărilor climatice şi a înmulţirii fenomenelor extreme. "Schimbările climatice reprezintă cea mai mare ameninţare planetară din epoca noastră. Inegalităţile, care vor creşte, exacerbează efectele lor", a declarat Celeste Saulo. "Venind dintr-o ţară din emisfera sudică, sunt deosebit de sensibilă la necesitatea de a acorda prioritate nevoilor celor mai vulnerabili, pentru ca aceste ţări să poată să îşi dezvolte rezilienţa în faţa fenomenelor extreme asociate cu clima, vremea, apa şi mediul înconjurător", a adăugat ea. Potrivit declaraţiilor sale, serviciile meteorologice şi hidrologice naţionale se confruntă cu o lipsă de resurse, în contextul în care "chiar şi o mică creştere a investiţiilor se traduce prin enorme beneficii socio-economice pentru comunităţile noastre". Noua directoare a Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM) îi urmează în această funcţie finlandezului Petteri Taalas. Ea a fost aleasă în luna iunie 2023, după ce l-a învins uşor pe principalul ei rival, candidatul chinez. Celeste Saulo conducea din 2014 Serviciul meteorologic naţional din Argentina şi a fost numită recent în funcţia de prim-vicepreşedinte ale OMM. Ea doreşte să fie "vârful de lance" al activităţilor desfăşurate de comunitatea meteorologică mondială sub egida OMM, "pentru ca ştiinţa să servească mai bine intereselor societăţii". O mare parte a activităţii din cadrul OMM constă în valorificarea şi partajarea analizelor efectuate de agenţiile meteorologice naţionale care vizează în special gazele cu efect de seră, nivelul mării, temperaturile, topirea gheţarilor şi alţi indicatori ai schimbărilor climatice. OMM şi-a făcut recent o prioritate din a se asigura că întreaga populaţie a lumii să fie acoperită, până la sfârşitul anului 2027, de sisteme de avertizare timpurie pentru riscurile meteorologice. Statele membre ale OMM au aprobat, de asemenea, anul trecut, înfiinţarea unui "Observator global al gazelor cu efect de seră", ce prevede monitorizarea lor continuă pentru a putea lua în considerare atât sursele şi absorbanţii naturali, cât şi elementele asociate cu activităţile umane.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb