CNP: Consumul final de energie al României va creşte în următorii ani, dar importurile vor scădea

V.L.
Companii #Energie / 30 decembrie 2017

Consumul final de energie al României va creşte în următorii ani, dar importurile vor scădea

Consumul final de energie al României va fi în creştere în următorii patru ani, cu salturi anuale de peste 2,5%, în timp ce importurile vor fi din ce în ce mai mici, se arată în Prognoza Echilibrului Energetic, publicată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).

Astfel, în 2017, consumul total de energie al ţării este estimat la 23,1 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 3,8% faţă de anul trecut. În 2018, valoarea indicatorului va consemna o creştere de 2,8%, până la 23,8 milioane tep.

În anii 2019 şi 2020, consumul de energie va fi mai mare cu câte 2,6% în fiecare an, iar, în 2021, creşterea va fi de 2,5%.

Consumul populaţiei va creşte uşor, cu cel mult 0,5% anual, însă cererea în economie se va majora cu 5,3% anul acesta faţă de anul trecut, cu 3,9% în 2018, cu 3,5% în 2019, cu 3,6% în 2020 şi cu 3,5% în 2021.

Resursele energetice vor cunoaşte uşoare creşteri anuale, de 1,4% în 2017, 0,6% în 2018, 0,8% în 2019 şi din nou 0,6% în 2020 şi 2021, potrivit Agerpres.

Dintre resursele de energie primară, cea mai mare creştere se constată la gaze naturale, care vor consemna un avans de 9,4% în acest an faţă de 2016 şi între 4,2% şi 5,1% în următorii ani.

La energia hidro, eoliană şi fotovoltaică, creşterile sunt în jur de 3,5% pe an, în timp ce producţia de ţiţei va scădea cu până la 1% pe an. Producţia de cărbune şi cea de energie nucleară vor stagna.

Foarte important este faptul că importurile de resurse energetice ale României vor scădea în următorii ani. Astfel, în 2017 faţă de anul anterior, vom aduce din afara ţării cu 0,3% mai puţine resurse, dar valoarea indicatorului va fi de -1,5% anul viitor, -1,2% în 2019 şi -1,1% în 2020 şi 2021.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9711
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4799
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8959
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.4717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb