CNPR: "Procedura de capitalizare a Poştei Române a fost demarată"

V.D
Companii / 10 februarie 2018

"Procedura de capitalizare a Poştei Române a fost demarată"

Guvernul de la Bucureşti a declanşat procedura de capitalizare a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), odată cu adoptarea în şedinţa săptămânală din 8 februarie 2018 a Hotărârii privind participarea statului român la majorarea capitalului social al companiei, a anunţat, vineri, operatorul naţional poştal, într-un comunicat de presă.

'Aşteptăm publicarea actului normativ (HG privind capitalizarea Poştei) în Monitorul Oficial, dar, până atunci, aş vrea să marchez acest moment istoric pentru Poşta Română. Cei care au făcut posibilă această investiţie în Poşta Română merită toate aprecierile, atât din partea celor peste 24.000 de angajaţi, cât şi din partea clienţilor şi partenerilor noştri. Este vorba, într-adevăr, de o dublă investiţie în Poşta Română, o investiţie de capital, cu care datoriile noastre către ANAF sunt practic stinse, cât şi o investiţie de încredere în capacitatea Poştei de a redeveni o companie puternică şi profitabilă. În acelaşi timp, remarc susţinerea pe toată linia din partea reprezentanţilor statului român. Nu uităm că această capitalizare a fost prevăzută în bugetul de stat pentru anul 2018, votat de Parlamentul României', a subliniat Elena Petraşcu, directorul general al Poştei Române.

Potrivit sursei citate, este prima capitalizare pe care statul român, în calitate de acţionar majoritar, o susţine în şedinţă de Guvern. Majorarea capitalului social este în cuantum de 170 de milioane de lei, suma fiind destinată achitării datoriilor restante la bugetul general consolidat, aşa cum este prevăzut în Legea bugetului de stat pe anul 2018.

CNPR va convoca, în perioada următoare, Adunarea Generală a Acţionarilor, conform prevederilor legale, pentru definitivarea procesului de capitalizare, ceea ce reprezintă o etapă importantă în demararea propriu-zisă a procesului de majorare a capitalului social.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ....Practic...statul .da satatul ia..deci o iertare de datorii. Dar Posta Romana tot "primitiv" ramane d.p.d.v. al serviciilor si dotarilor tehnice

    1. Taci ma ....iti este ciuda ca nu primesti nimic...precum fp

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb