Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) verifică dacă Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Mugur Isărescu a colaborat cu Securitatea.
Procedura de verificare a CNSAS vine ca răspuns la solicitarea avocatului Gheorghe Piperea. Acesta a postat, astăzi, pe pagina sa de Facebook: "În urmarea cererii formulate de Asociaţia Parakletos (n.r. condusă de Ghoerghe Piperea), guvernatorul BNR, domnul Mugurel Constantin Isărescu, va fi supus unei proceduri de re-verificare a calităţii de fost colaborator/lucrător al fostei Securităţi comuniste, aşa cum rezultă din adresa pe care tocmai am primit-o de la CNSAS, cu numărul P 187/17 si 63/19.
În urmă cu doi ani am făcut aceeaşi cerere, care nu a fost respinsă pentru că sus-numitul nu ar fi avut «calitatea» incriminată, ci pentru că legea nu permitea reverificarea dosarului de securitate a persoanei care ocupa funcţia de guvernator al BNR. În acest moment, legea a fost modificată (lucru cerut chiar de CNSAS, în repetate rânduri), în aşa fel încât reverificarea să fie posibilă.
Poate că, de data asta, vom afla, în sfârşit, adevărul.
La începutul lunii trecute, Senatul a votat modificarea OUG 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Ca urmare, şefii BNR vor putea fi verificaţi de CNSAS dacă au colaborat cu securitatea, senatorii eliminând din lege prevederea care excludea conducerea BNR de la obligaţia de a fi verificată de CNSAS.