CNSLR Frăţia face apel la Guvern pentru a găsi soluţii la revendicările sindicatelor din administraţia publică

T.B.
Miscellanea / 8 septembrie 2023

CNSLR Frăţia face apel la Guvern pentru a găsi soluţii la revendicările sindicatelor din administraţia publică

Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia solicită reprezentanţilor Guvernului să intervină pe lângă ministrul Finanţelor, pentru a găsi soluţii la revendicările care au făcut obiectul acţiunilor de protest la nivel naţional ale sindicatelor din administraţia publică, astfel încât să nu se ajungă la declanşarea grevei generale în sistemul finanţelor publice, cu efecte devastatoare atât pentru angajaţi, cât şi pentru contribuabili, relatează agerpres.ro.

Într-un comunicat remis vineri AGERPRES, CNSLR - Frăţia spune că susţine acţiunile de protest ale sindicatelor din administraţia publică - SED LEX - care, de mai bine de două săptămâni, îşi manifestă nemulţumirea faţă de prevederile proiectului de ordonanţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, dar şi faţă de problemele mai vechi privind salarizarea angajaţilor din sistem.

"CNSLR - Frăţia solicită reprezentanţilor Guvernului să intervină pe lângă ministrul Finanţelor, pentru a găsi soluţii la revendicările care au făcut obiectul acţiunilor de protest la nivel naţional, referitoare la egalizarea salariilor pe funcţii asimilate în sistemul fiscal, introducerea în Legea salarizării a familiei ocupaţionale finanţe, elaborarea statutului finanţistului, pentru a nu se ajunge la declanşarea grevei generale în sistemul finanţelor publice, cu efecte devastatoare atât pentru angajaţi, cât şi pentru contribuabili", se menţionează în comunicat.

Confederaţia consideră că aprobarea statutului finanţistului este esenţială pentru funcţionarea mecanismelor bugetare, ca recunoaştere a importanţei activităţii desfăşurate de angajaţii sistemului Ministerului Finanţelor şi solicită Guvernului demararea unui program real de modernizare a fiscului, adaptat noilor realităţi economice.

"Atragem atenţia că, atât din punct de vedere social, cât şi economic, aceste acţiuni au consecinţe deosebit de grave şi considerăm că se impune, de urgenţă, găsirea unor soluţii convenabile pentru toate părţile implicate în conflict şi acordarea importanţei cuvenite acestui sistem strategic, de siguranţă naţională, care desfăşoară activitatea de colectare şi administrare a veniturilor, de combaterea fraudei, evaziunii fiscale şi contrabandei", se mai arată în document.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb