Coface: România, printre cei mai de succes producători auto din regiunea ECE

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 23 iulie 2015

Coface: România, printre cei mai de succes producători auto din regiunea ECE

Producţia auto din România, alături de cea din Slovacia şi Republica Cehă, sunt cele mai de succes din regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE), ca urmare a masivelor investiţii străine, însă dinamica acestor creşteri nu poate continua la nesfârşit, din cauza eventualei saturaţii a pieţei, se arată în concluziile unei analize de specialitate realizată de Coface, publicată ieri.

În acest context, datele recente arată că, anul trecut, 3,6 milioane de vehicule au fost produse în Europa de Est, echivalentul a 2% din producţia totală a Uniunii Europene (UE). În ţările ECE incluse în analiza Coface există 33 de fabrici de automobile, dintre care cele mai multe au fost create cu ajutorul investiţiilor străine directe (ISD), iar "cu Skoda şi Dacia regiunea are două branduri locale puternice, mai ales că, datorită marilor ISD, au supravieţuit pe piaţa mondială competitivă", conform Coface.

"Numărul de vehicule produse în regiunea ECE s-a dublat în ultimii zece ani. Slovacia, Republica Cehă şi România au fost cele mai de succes, unde producţia auto s-a triplat sau chiar a crescut de patru ori. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că dinamica creşterilor nu poate continua la nesfârşit, din cauza eventualei saturaţii a pieţei", a comentat Grzegorz Sielewicz, Coface Economist pentru ECE.

Potrivit cercetării, fabricile auto din regiunea ECE rămân foarte dependente de cererea externă, în ciuda dinamicii crescute a vânzărilor de maşini generate de către clienţii locali.

"Regiunea ECE a fost în măsură să atragă investiţii străine directe, datorită costurilor atractive ale forţei de muncă, proximităţii geografice din Europa de Vest, forţei de muncă educată şi îmbunătăţirii mediului de afaceri. Fabricarea de vehicule şi echipamente de transport are un efect măsurabil asupra rezultatului economiilor ECE. Pentru unele dintre ţările din regiune, cum ar fi: Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, sectorul reprezintă aproximativ o zecime din producţia lor totală. Acesta generează, de asemenea, un număr semnificativ de locuri de muncă, angajând peste 850.000 de lucrători în 2013, în cele 6 ţări analizate. Exporturile de automobile reprezintă o parte semnificativă a comerţului exterior a regiunii ECE. În Slovacia, de exemplu, acestea reprezintă 25% din exporturile totale ale ţării. Producţia de automobile ECE este puternic expusă la cererea externă, la fel cum majoritatea este destinată pieţelor externe. Cu toate acestea, poziţia actuală arată că zona euro - principala piaţă de export - este elastică şi generează perspective mai bune. Datorită acestor tendinţe pozitive în zona euro şi în alte ţări europene, cererea de vehicule a fost în creştere", se menţionează în comunicatul Coface, potrivit Agerpres.

Analiza Coface acoperă sectorul auto din ţările ECE, unde sunt produse volume semnificative de maşini în: Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.

În România, cei mai importanţi constructori auto sunt Dacia şi Ford. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Totodată, Ford a demarat producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, care este primul produs al acestei fabrici şi prima maşină românească de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a început să producă la Craiova şi motorul EcoBoost.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb