COGNOR - un nou jucător pe piaţa de distribuţie a produselor metalurgice din Europa Centrală şi de Est

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 9 decembrie 2008

COGNOR, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de produse din oţel anunţă intrarea pe piaţa Europei Centrale. Decizia se bazează pe poziţia deţinută în prezent de un număr semnificativ de distribuitori, membri ai grupului Z£OMREX: companii din cadrul Centrostal în Polonia, voestalpine Stahlhandel în Austria precum şi companii din alte şapte ţări din spaţiul CEE, inclusiv România. În plus, Grupul face cunoscută intenţia sa de a schimba numele cu care a fost prezent în întreaga regiune.

Grupul Z£OMREX, una dintre cele mai dinamice entităţi de pe piaţa oţelului din Europa Centrală, trece în prezent printr-un proces de restructurare a modelului operaţional. Noua structură vizează dezvoltarea principalelor trei divizii specifice activităţii: reprocesarea metalelor (achiziţionarea de oţel şi metale neferoase), producţia propriu-zisă (în cadrul fabricilor de oţel din Polonia şi Croaţia) şi distribuţia de produse metalurgice. În cadrul noii configuraţii, COGNOR se va poziţiona iniţial ca un brand al diviziei de distribuţie, urmând să înglobeze în viitorul apropiat întreaga reţea de distribuitori la nivelul Europei Centrale.

Adresându-se pieţei din Europa Centrală şi de Est, COGNOR îşi va concentra eforturile în direcţia distribuţiei produselor metalurgice, dintre care amintim: profile normale şi economice, tabla laminată, oţel beton şi table speciale. Sfera de acoperire va include Austria, Polonia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, România, Slovacia şi Slovenia.

În acest context, schimbarea numelui este considerată un pas major în procesul de constituire a diviziei de distribuţie, proces demarat în anul 2005 cu achiziţia Centrostal Górno¶l±ski, leader de piaţă în domeniul metalurgic în Silesia, Polonia. Procesul de achiziţie a culminat, în 2007, cu preluarea voestalpine Stahlhandel, leader pe piaţa produselor metalurgice din Austria, cu peste 30 de ani de experienţă şi cu o prezenţă puternică în Europa Centrală. În prezent, companiile de distribuţie poloneze aparţin de Centrostal în Gdañsk, companie în care Z£OMREX deţine 64% din acţiuni. Voestalpine Stahlhandel şi toate companiile subsidiare sunt deţinute de compania Z³omrex Steel Services, înregistrată în Varşovia, companie deţinută în proporţie de 100% de Z£OMREX.

Activităţile de introducere a noului brand sunt parte a unui plan de acţiune care vizează simplificarea structurii diviziei de distribuţie şi introducerea unui model operaţional integrat. Fuziunea dintre Centrostal din Gdañsk şi Z³omrex Steel Services, care până în prezent a fost entitatea pe baza căreia s-a consolidat divizia de distribuţie atât în Polonia, cât şi în alte ţări, va reprezenta un moment cheie în procesul de constituire. În urma fuziunii dintre cele doua companii, Z³omrex Steel Services va fi listată la bursa din Varşovia, inlocuind Centrostal. Ulterior, numele va fi schimbat în COGNOR. Z£OMREX va deţine un pachet majoritar de acţiuni, în procent de 88%, din noua companie. Întregul proces are ca termen estimat de finalizare toamna anului 2009. Din acel moment, toate activităţile operaţionale din Polonia vor fi sub managementul unei singure companii, COGNOR, care va deţine şi companiile din reţeaua de distribuţtie Z£OMREX din celelalte ţări.

Noul nume "COGNOR", derivă din cuvântul latin "cognosco" ce semnifică cunoaştere, experienţă, percepţie. Termenul punctează trecerea la un nivel calitativ superior pe piaţa din Europa Centrală. În viziunea companiei, calitatea este reprezentativă pentru toate activităţile specifice procesului operaţional.

Mesajul transmis de noul nume va fi susţinut şi de adoptarea, la nivelul întregului grup, a unui nou motto: "Together Reach More". Sintagma reflectă, pe de o parte, avantajul implementării unui model operaţional consolidat (care centralizează eforturile tuturor diviziilor membre), iar pe de alta, noua filosofie de relaţionare cu clientul: COGNOR nu este doar un furnizor care răspunde unui set de nevoi specifice; COGNOR oferă clienţilor săi proiecte noi, interesante, profitabile. Oferta "nu este doar un simplu serviciu ci oportunitatea unui parteneriat generator de câştiguri pentru ambele părţi", spune Krysztof Walarowski, preşedinte al Consiliului de Management al Z³omrex Steel Services. "COGNOR, are un nou potenţial şi prin urmare creează noi posibilităţi. Gama de produse şi servicii, precum şi sinergiile existente în cadrul COGNOR susţin poziţionarea acestuia ca viitor lider, nu numai la nivelul uneia sau a două pieţe naţionale, ci la nivelul întregii regiuni central europene", a adăugat domnul Walarowski.

COGNOR va beneficia, chiar de la debut, de un set de avantaje semnificative, printre care: o poziţie consolidată pe piaţa austriacă, bazată pe cea deţinută de voestalpine Stahlhandel în Austria; relaţia cu două grupuri de top specializate în industria metalurgică şi a oţelului: Z£OMREX Capital Group din Polonia şi voestalpine Capital Group, care activează în Austria şi Europa Centrală şi de Est; o poziţionare unică datorată prezenţei sale într-un număr semnificativ de pieţe din regiunea Europei Centrale şi de Est, regiune al cărei ritm de creştere se estimează a fi superior mediei ţărilor din Europa de Vest; o echipă managerială experimentată şi angajaţi calificaţi; creşterea eficienţei datorită sinergiilor din Grup, creştere ce ar trebui să permită o mai bună negociere a contractelor comerciale ce va conduce la consolidarea afacerii.

Noul nume va contribui la realizarea unuia dintre obiectivele strategice ale consolidării diviziei de distribuţie: o prezenţă puternică pe pieţele cu mari perspective de dezvoltare. Piaţa românească reprezintă o oportunitate majoră pentru COGNOR. Valorificând potenţialul de creştere semnificativă a pieţei şi nivelul inferior al costurilor de producţie, divizia îşi propune impunerea pe piaţa locală. "Schimbarea va asigura devansarea competitorilor. Vom diversifica operaţiunile, vom realiza sinergii în zona de gestiune a costurilor şi a proceselor de logistică şi ne vom consolida poziţia pe piaţă; efectul ar trebui să se reflecte în rezultatele financiare (cifra de afaceri în creştere, rata de profit constantă). Luând în considerare profilul pieţei noastre şi cererea preconizată, ne vom concentra iniţial asupra tablelor normale şi speciale, profilelor normale şi economice. Credem că acest portofoliu de produse cu potenţial permanent de diversificare va pune bazele succesului companiei noastre în România", a adăugat Cristian Paval.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb