Comisia de buget din Senat a decis, astăzi, eliminarea majorării accizei la carburanţi, anunţă News.ro.
Senatorii din Comisia de buget au adoptat raportul la ordonanţa 25/2017 prin care a fost majorată acciza la carburanţi.
Articolul privind majorarea a fost eliminat la propunerea PNL.
Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanţi în două etape - de la 15 septembrie şi 1 octombrie.
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că introducerea supraaccizei va genera o majorare de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi - benzină cu plumb, fără plumb şi motorină.
El susţinea că această majorare se produce în etape "pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului care poate genera creşteri de preţ, automat scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat".
De la momentul la care a fost anunţată această măsură, preţurile carburanţilor la pompă au început să crească.
Premierul Mihai Tudose a susţinut că nu decizia de a introduce supraacciza la carburanţi a generat creşteri de preţuri la pompă pentru că nu a intrat încă în vigoare şi a precizat că în următoarea perioada are programate întâlniri cu reprezentanţii companiilor petroliere, iar în cazul în care va constata că preţurile au crescut preventiv, va lua măsuri în consecinţă.