Comisia Europeană aprobă o nouă denumire protejată pentru un vin din România

G.U.
Miscellanea / 30 iulie 2020

Comisia Europeană aprobă o nouă denumire protejată pentru un vin din România

Comisia Europeană a aprobat astăzi cererea pentru includerea vinului ''Adamclisi'' din România în Registrul european al produselor cu ''denumire de origine protejată" (DOP), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, conform Agerpres.

Astfel, vinul "Adamclisi" va fi inclus pe lista celor 1.170 de vinuri înregistrate deja cu ''denumire de origine protejată".

Vinurile produse sub numele "Adamclisi" pot fi albe, roşii sau rose, produse într-o zonă cu o tradiţie îndelungată în cultivarea viţei de vie - Dobrogea - în Estul României, între Marea Neagră şi Dunăre.

Caracteristicile solului şi ale climei produc vinuri care au în general arome de fructe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb