COMISIA EUROPEANĂ AVERTIZEAZĂ: Legea dării în plată şi creşterea deficitului bugetar, principalele riscuri pentru România

Macroeconomie / 3 mai 2016

Legea dării în plată şi creşterea deficitului bugetar, principalele riscuri pentru România

Comisia Europeană (CE) a avertizat astăzi că cele mai mari riscuri la adresa economiei româneşti sunt reprezentate de adoptarea Legii dării în plată şi de creşterea deficitului bugetar, potrivit Prognozei Economice Europene pentru primăvara acestui an.

CE atrage atenţia că această lege "ar putea avea un impact negativ substanţial asupra încrederii investitorilor, precum şi asupra perspectivelor de creditare pe termen nedefinit" şi îmbracă România în incertitudine.

Potrivit Raportului, Comisia Europeană estimează pentru ţara noastră păstrarea trendului ascendent al creşterii economice, propulsată de cererea domestică. Inflaţia este aşteptată să intre în teritoriu pozitiv de la jumătatea anului, în timp ce piaţa muncii rămâne în general stabilă.

CE prognozează că deficitul guvernamental va creşte substanţial în 2016 şi 2017, pe fondul tăierilor de taxe şi creşterilor cheltuielilor bugetare.

Reducerea TVA din ianuarie, precum şi accelerarea creşterii salariului şi o creştere a salariului minim de la 1 mai 2016, vor ajuta la creşterea venitului disponibil per gospodărie şi vor impulsiona consumul, care va urca în 2016 la maximul post-criză.

"Piaţa forţei de muncă este aşteptată să rămână relativ stabilă, cu o îmbunătăţire modestă la capitolul creării de noi locuri de muncă", se arată în raport.

Rata şomajului este estimată să coboare foarte puţin, de la 6,8% în 2015 la 6,7% în 2017.

Cu toate acestea, Comisia Europeană atrage atenţia că majorarea salariilor în domeniul public şi creşterea salariului minim vor afecta "competitivitatea şi crearea de noi locuri de muncă".

Costul forţei de muncă va creşte, iar implicit costurile pentru angajatori şi profiturile vor scădea, mai anticipează Comisia Europeană.

Puteţi citi textul complet al Prognozei Economice Europene pentru primăvara lui 2016 aici.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. 4 banci su pierdut cu aceeasi Comisie Europeana 48 mil Euro

    ERSTE 18 mil euro 

    Raiffaisen 3 mil Euro 

    Banc of Austria 24 mil euro 

    Volksbank 3 mil euro 

    Sper sa puna salar min in Europa ca de suntem in UE, aceeasi munca pe aceeasi bani ca e in Romania ca e in Germania.

    Suntem cetateni Ue si avem drepturi ? 

    1. Din nefericire......ramai cu speranta...,si sa fii convins ca tot noi vom suferi.

      noi cu cine ne mai jucam sau mai bine zis el cu cine mai amortizeaza buna vointa :-(

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb