COMISIA EUROPEANĂ: "Generation Awake", campanie pentru reciclarea deşeurilor

V.B.
Companii #Mediu / 4 februarie 2014

Cea mai recentă etapă a campaniei "Generation Awake", desfăşurată de Comisia Europeană (CE), vizează consecinţele utilizării nesustenabile a resurselor în plan economic, social, personal şi al protecţiei mediului, conform unui comunicat publicat pe site-ul CE.

Campania are drept obiectiv educarea consumatorilor privind efectele obiceiurilor lor de consum asupra resurselor naturale.

În ciuda obiectivelor de reciclare stabilite la nivelul UE şi a succeselor obţinute în anumite domenii, deşeurile rămân o resursă cu o utilizare extrem de insuficientă în Europa. Un studiu elaborat pentru Comisie estimează că punerea integrală în aplicare a legislaţiei UE privind deşeurile ar conduce la economii de 72 de miliarde de euro pe an, ar spori cu 42 de miliarde de euro cifra anuală de afaceri a sectorului gestionării şi al reciclării deşeurilor din UE, şi ar crea peste 400 mii de locuri de muncă până în 2020.

Pagina de internet a campaniei "Generation Awake" invită vizitatorii să descopere valoarea deşeurilor, arătând modul în care ele pot fi reutilizate, reciclate, schimbate şi reparate, în loc să fie aruncate. O pagină de Facebook legată de acest subiect propune reducerea risipei de alimente şi economisirea apei.

"Oricine poate participa şi toată lumea este încurajată să răspândească mesajul: deşeurile care nu pot fi evitate pot deveni o resursă preţioasă, iar economisirea resurselor înseamnă bani economisiţi", transmite comunicatul.

CE susţine că deşeurile conţin adesea materiale preţioase care pot fi reintroduse în sistemul economic. În prezent, din cauza gestionării necorespunzătoare a deşeurilor, economia Uniunii Europene pierde o cantitate semnificativă de potenţiale materii prime secundare. În 2010, producţia totală de deşeuri în UE s-a ridicat la 2.520 de milioane de tone, o medie de 5 tone pe cap de locuitor şi pe an.

"Prin reducerea, reutilizarea şi reciclarea deşeurilor, putem contribui cu toţii la o economie dinamică şi la un mediu sănătos, realizând astfel o economie de resurse de mediu şi economice şi contribuind la orientarea Europei către o economie mai circulară, capabilă să valorizeze în mod optim resursele şi produsele prin repararea, reutilizarea, refabricarea şi reciclarea acestora", se mai arată în comunicat.

Campania, lansată în octombrie 2011 şi tradusă în toate limbile UE, se adresează cetăţenilor de 25-40 de ani, în special tinerilor adulţi din mediul urban şi familiilor cu copii mici. Această nouă fază a campaniei include un concurs de fotografie pentru prezentarea de sugestii despre transformarea deşeurilor în resurse. Câştigătorul va fi premiat cu o excursie la Copenhaga, "Capitala europeană verde" în acest an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb