Comisia Europeană propune un nou cadru legal de examinare a investiţiilor străine directe

Ziarul BURSA #Internaţional / 15 septembrie 2017

Comisia Europeană (CE) a prezentat joi propuneri de creare a unui cadru european de examinare a investiţiilor străine directe în Uniunea Europeană.

În paralel, CE va demara o analiză detaliată a fluxurilor de investiţii străine directe în UE şi va institui un grup de coordonare cu statele membre pentru a contribui la identificarea preocupărilor şi soluţiilor strategice comune în domeniul investiţiilor străine directe, se arată într-un comunicat al forului comunitar.

În discursul său anual privind starea Uniunii, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat, potrivit Agerpres: "Permiteţi-mi să spun, o dată pentru totdeauna: nu suntem naivi în ceea ce priveşte politica noastră de liber schimb. Europa trebuie să îşi apere întotdeauna interesele strategice şi de aceea, astăzi, propunem un nou cadru al UE de examinare a investiţiilor. În cazul în care o întreprindere străină, de stat, doreşte să achiziţioneze un port european, o parte din infrastructura noastră energetică sau o firmă care produce tehnologii de apărare ar trebui să poată efectua achiziţia numai dacă există transparenţă şi în urma unui control şi a unei dezbateri. Este o responsabilitate politică să ştim ce se întâmplă în ograda proprie, astfel încât să ne putem proteja securitatea colectivă, dacă este necesar".

"Scopul propunerii noastre este de a menţine o Uniune Europeană deschisă la investiţiile străine, cu un cadru nediscriminatoriu, transparent şi previzibil. Un cadru european de examinare a investiţiilor străine directe ne va permite să răspundem în mod colectiv şi să apărăm interesele noastre europene strategice atunci când acestea sunt ameninţate", a afirmat comisarul pentru comerţ, Cecilia Malmström.

CE propune un nou cadru legal care să permită Europei să îşi păstreze interesele esenţiale. Acesta include un cadru european de examinare a investiţiilor străine directe de către statele membre din considerente de siguranţă sau de ordine publică. De asemenea, acesta prevede inclusiv obligaţii în materie de transparenţă, regula egalităţii de tratament în ceea ce priveşte investiţiile străine de origine diferită şi obligaţia de a asigura căi de atac corespunzătoare în ceea ce priveşte deciziile adoptate în temeiul acestor mecanisme de revizuire.

În plus, va fi creat un mecanism de cooperare între statele membre şi Comisie. Mecanismul poate fi activat atunci când o anumită investiţie străină într-unul sau mai multe state membre poate aduce atingere siguranţei sau ordinii publice dintr-un alt stat membru.

O examinare efectuată de Comisia Europeană din considerente de siguranţă sau de ordine publică pentru cazurile în care investiţiile străine directe în statele membre pot afecta proiecte sau programe de interes pentru Uniune. Printre ele se numără proiecte şi programe din domeniul cercetării (Orizont 2020), din domeniul spaţial (Galileo), al transporturilor (reţele transeuropene de transport - TEN-T), al energiei (TEN-E) şi al telecomunicaţiilor.

Noul cadru de examinare a investiţiilor la nivelul UE va garanta transparenţa şi previzibilitatea pentru investitori şi pentru guvernele naţionale. El se va baza pe mecanisme naţionale de revizuire deja existente în 12 state membre şi nu va afecta capacitatea statelor membre ale UE de a adopta noi mecanisme de revizuire sau de a rămâne fără astfel de mecanisme naţionale. În ceea ce priveşte deciziile privind investiţiile străine directe, cadrul european va menţine flexibilitatea necesară la nivel naţional. Statele membre au ultimul cuvânt în ceea ce priveşte examinarea investiţiilor.

Propunerea de regulament privind examinarea investiţiilor străine directe în UE are nevoie de aprobarea Parlamentului European şi a statelor membre ale UE în cadrul Consiliului (procedura legislativă ordinară). Prin urmare, pentru a nu pierde timpul, Comisia Europeană propune, în paralel, adoptarea imediată a două măsuri suplimentare.

În primul rând, Comisia va institui un grup de coordonare privind investiţiile străine directe, care va acoperi toate aspectele incluse în domeniul de aplicare al propunerii de regulament privind examinarea, dar care va constitui, de asemenea, un forum pentru dezbateri mai ample. Sfera largă de competenţe a acestui grup va include şi identificarea sectoarelor şi a activelor cu implicaţii strategice din punctul de vedere al siguranţei, al ordinii publice şi/sau al controlului activelor critice la nivel naţional, transfrontalier sau european. Grupul va fi prezidat de Comisie şi va fi alcătuit din reprezentanţi ai tuturor statelor membre.

El va face schimb de informaţii şi de bune practici, precum şi de analize privind investiţiile străine directe. Grupul va dezbate chestiuni de interes comun, cum ar fi subvenţiile şi alte practici utilizate de ţările terţe care facilitează achiziţiile strategice.

În al doilea rând, până la sfârşitul anului 2018, Comisia va efectua o analiză aprofundată a fluxurilor de investiţii străine directe din UE, concentrându-se pe sectoare (energetic, spaţial, transporturi) şi active strategice (tehnologii-cheie, infrastructura critică, date sensibile), al căror control poate suscita preocupări din punctul de vedere al siguranţei sau al ordinii publice. Acest lucru este valabil, în special, atunci când investitorul este deţinut sau controlat de o ţară terţă sau beneficiază de importante subvenţii de stat. În cooperare cu statele membre, Comisia va colecta date detaliate, va analiza tendinţe şi va evalua impactul investiţiilor, inclusiv prin intermediul unor studii de caz.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb