Comisiile parlamentare de buget-finanţe au respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui la proiectul legii bugetului de stat pe 2019.
S-au înregistrat 23 de voturi ''pentru'' şi 13 ''împotrivă''.
Astfel, proiectul de buget a fost aprobat în forma iniţială, nefiind admisă nicio modificare faţă de varianta trimisă iniţial la promulgare.
Dezbaterile în comisii au durat mai puţin de o oră.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat, la începutul şedinţei, că ministerul respinge de la început toate amendamentele depuse la proiectul de buget.
"Se ştiu amendamentele, să nu mai stăm. Ministerul de Finanţe de la început respinge orice propunere de amendare. Amendamentele se cunosc de toţi colegii. Vot imediat pentru că toată lumea aşteaptă acest buget", a spus Teodorovici.
Parlamentarii PNL şi USR au solicitat să susţină toate amendamentele, însă preşedintele Comisiei de buget de la Senat, Viorel Arcaş, care a condus şedinţa, a respins această propunere, informează Agerpres.
Senatorul PNL Florin Cîţu a cerut să pună o întrebare ministrului Finanţelor legată de buget, însă acesta a replicat: "În pauză".
Între social-democraţi şi reprezentanţii Opoziţiei au avut loc mai multe schimburi de replici, în timp ce amendamentele au fost votate pe bandă rulantă.
Deputatul ALDE Varujan Vosganian a precizat că toate amendamentele care nu au sursă de finanţare trebuie să fie considerate respinse din start.