Compania Bechtel vrea sa concedieze 1.500 de angajaţi

F.A.
Companii #Construcţii / 16 februarie 2010

Compania americana Bechtel, care construieşte autostrada "Transilvania", preconizează disponibilizarea a 1.500 de angajaţi şi continuarea lucrărilor cu doar 300 de muncitori, relatează Hotnews.

Purtătorul de cuvânt al Bechtel, Bogdan Zgârcitu, a precizat că lucrările de construcţie vor fi desfăşurate într-un ritm mai lent, deoarece cheltuielile construirii porţiunii de drum de 10 kilometri până la Câmpia Turzii vor fi acoperite din fondul proprii.

"Disponibilizarea va avea loc doar în condiţiile în care Guvernul român nu va aloca fonduri pentru continuarea lucrărilor. În bugetul de stat au fost prevăzute sume doar pentru achitarea împrumuturilor. Anul acesta nu a fost alocat nici un leu pentru continuarea lucrărilor de construire", a subliniat Bogdan Zgarcitu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. O intrebare pentru dl Adrian Nastase, cel care a negociat contractul Bechtel in conditii mizerabile pentru Romania cu speranta ca va ajunge presedinte in decembrie 2004, probabil nu stia ca Bush junior poate sa dea si tepe daca nu te vopsesti portocaliu ca Iuscenko! Izolati-va la Cornu dle fost primministru si ganditi-va ca factura pentru ceea ce ati facut tarii se apropie de scadenta! Nu va mai poate salva nici legatura dvs cu dnii ce poarta sortulete in ocazii speciale, fie cei de la Peris fie altii! S-ar putea lasa cu o citatie la T.I.P. din Haga daca vin cine trebuie la putere! Nu numai pentru dvs!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb