Compania arădeană "Black Max" a spart gheaţa investiţiilor în cea mai nouă zonă industrială din municipiu, Zona Sud. Potrivit reprezentantului societăţii, Sebas-tian Baltat, investiţia se cifrează la 3 milioane de euro şi reprezintă o hală de producţie, un show-room şi un depozit de materiale de construcţii. Inaugurarea obiectivului va marca lansarea firmei arădene "Black Max" din zona afacerilor în comerţ în cea a producţiei de materiale de construcţii. Sebastian Baltat a declarat: "Hala de producţie este destinată realizării unei întregi game de termosisteme pentru faţade în special din polistiren expandat. Cu aceasta dorim să venim în spijinul arădenilor. Cum lucrările care angajează aproape 200 de constructori sînt în grafic predarea la cheie a investiţiei este prevăzută să se realizeze la 1 iulie. Tot aici va fi construit şi cel mai mare depozit de materiale de construcţii din zonă, pe o suprafaţă de 1200 metri pătraţi". Conducerea societăţii mai estimează că începînd din 1 august, va demara efectiv activitatea de producţie, tot atunci esti-mîn-du-se scoaterea pe piaţă a primelor elemente de termosisteme pentru faţade produse la Arad. Zona Industrială Sud, înfiinţată în 2004 pe o suprafaţă de 110 hectare, este al patrulea parc industrial din municipiul Arad. Cel mai mare dintre aces-tea, Nord-Vest, cuprinde pro-iecte a 50 de companii, care au investit aproximativ 150 de milioane de euro. Mai mulţi inves-titori străini, majoritatea germani, şi-au exprimat intenţia de a cumpăra terenurile disponibile în noua zonă industrială, pentru diverse unităţi de producţie, majoritatea fiind din domeniul componentelor pentru automobile. Pentru a atrage investiţii străine în zonă, Primăria municipiului Arad intenţionează să asigure utilităţile necesare, adică reţele de alimentare cu apă potabilă, canalizare menajeră inclusiv sub-traversarea rîului Mureş, reţelele de gaze naturale de medie presiune, racord electric şi iluminat public, drumuri şi trotuare de acces, spaţii verzi.
Compania "Black Max" investeşte 3 milioane de euro în Zona Industrială Sud Arad
Paula Bulzan, Arad
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 3 mai 2006