Companii aeriene suspendă zborurile către Rusia

A.D.
Internaţional / 28 decembrie

Companii aeriene suspendă zborurile către Rusia

Mai multe companii aeriene au anunţat suspendarea zborurilor către oraşe ruseşti, după ce experţi şi oficiali americani au sugerat că prăbuşirea unui avion de linie azer ar fi putut fi cauzată de o rachetă antiaeriană rusă, potrivit AFP.

Compania naţională din Turkmenistan, Turkmenistan Airlines, a anunţat anularea zborurilor între Aşgabat şi Moscova între 30 decembrie 2024 şi 31 ianuarie 2025, fără a oferi detalii suplimentare. De asemenea, Flydubai a anulat zborurile programate din Dubai către oraşele ruseşti Mineralnye Vody şi Soci, planificate pentru perioada 27 decembrie - 3 ianuarie.

Compania kazahă Qazaq Air şi-a suspendat zborurile către Ekaterinburg, în Ural, până la sfârşitul lunii ianuarie. Aceasta urmează exemplul companiei israeliene El Al, care a anunţat joi că va suspenda zborurile către Rusia pentru o săptămână din cauza situaţiei din spaţiul aerian rus.

Miercuri, de Crăciun, un avion de tip Embraer 190 al companiei Azerbaijan Airlines s-a prăbuşit în apropiere de Aktau, în vestul Kazahstanului, pe malul estic al Mării Caspice. Avionul efectua un zbor de la Baku, capitala Azerbaidjanului, la Groznîi, capitala Ceceniei, situată pe malul opus.

În urma prăbuşirii avionului, 38 dintre cele 67 de persoane aflate la bord au murit, după ce aeronava a luat foc. Mai mulţi experţi din Occident au sugerat că incidentul ar fi fost cauzat de un tir de rachetă antiaeriană rusească. Vineri, autorităţile de la Washington au anunţat că dispun de informaţii care sugerează un astfel de tir, dar fără a oferi detalii suplimentare.

"Am văzut indicii preliminare care sugerează posibilitatea ca acest avion să fi fost doborât de un sistem rus de apărare antiaeriană", a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Securităţi Naţionale americane (NSC) de la Casa Albă, John Kirby.

Kremlinul a refuzat să comenteze speculaţiile privind prăbuşirea avionului, subliniind că aşteaptă rezultatul anchetei desfăşurate de autorităţile din Azerbaidjan şi Kazahstan, care nu au indicat vina armatei ruse. Autorităţile ruse au menţionat un posibil atac ucrainean cu drone la Groznîi şi condiţiile meteo nefavorabile. Potrivit companiei Azerbaijani Airlines, ancheta iniţială sugerează o "interferenţă externă fizică şi tehnică". Un deputat azer a confirmat că se investighează posibilitatea unui atac cu rachetă antiaeriană rusă, susţinut de imagini ce arată fuzelajul avionului găurit.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb