AVEREA REGALA - TREI INTERVIURI "Decizia justiţiei a dezvăluit adevărata istorie"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii / 25 martie 2013

"Decizia justiţiei a dezvăluit adevărata istorie"

(Interviu cu Alteţa Sa Regală Prinţul Paul al României)

Reporter: Recent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a redactat motivarea deciziei adoptate anul trecut, potrivit căreia Alteţa Sa Regală Prinţul Carol Mircea al României a fost recunoscut ca prim fiu legitim şi moştenitor legal al Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea. Unii avocaţi susţin că această decizie nu are importanţă, justificând, printre altele, anularea căsătoriei dintre Carol al II-lea şi Ioana Valentina Lambrino, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Cum răspundeţi acestor afirmaţii?

ASR Prinţul Paul: Dacă nu este importantă această decizie, de ce unchiul meu Ex-Regele Mihai s-a opus 21 de ani recunoaşterii deciziei de la Lisabona? Şi Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg a realizat importanţa acestui caz şi a judecat în favoarea liniei mele la succesiune.

Un lucru pe care l-aş întreba eu este cum se poate anula o căsătorie religioasă făcută în Rusia printr-o sentinţă civilă dată în România? Singurul mod în care o căsătorie religioasă făcută în Rusia poate fi anulată este prin decizia Patriarhului Rusiei.

Decizia ÎCCJ a dezvăluit adevărata istorie.

Nici tatăl meu şi nici eu nu am pierdut niciun proces, chiar dacă am deschis procese succesive în Por-tugalia, Franţa, Anglia, Curtea Drepturilor Omului de la Stras-bourg şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

În Franţa, unchiul meu a pierdut la Curtea Supremă. În Portugalia a fost acceptată decizia şi s-a împărţit averea între fostul Rege Mihai şi Prinţul Carol Mircea Grigore. Curtea Supremă din Anglia, după ce a văzut că în Franţa şi în Portugalia am câştigat, nu a cerut un alt proces. Imediat l-a numit pe tata administrator al bunurilor regale din Anglia şi i-a dat documente de călătorie cu titlu regal. Tata i-a dat fratelui său şi Elenei Lupescu partea lui. În toate ţările, deciziile au fost luate corect. România este singura ţară unde s-a procedat exact cum s-a procedat când s-au căsătorit. Atunci, totul a fost politic, iar acum lucrurile continuă să se deruleze în mod politic.

În ceea ce priveşte povestea dintre bunicii mei, reiese foarte clar din documentele pe care le-am publicat în premieră în cartea pe care am lansat-o recent că la Casa Regală a fost iubire, nu scandal. Carol al II-lea a întrebat-o pe mama lui de ce nu se poate căsători cu sângele din ţară. A avut dreptate, pentru că majoritatea prinţilor, acum, s-au căsătorit cu prinţese sau femei din aceeaşi ţară. În plus, trebuie să se ştie că Ioana Lambrino vine din familie imperială. Este Rangabe-Lambrino, de fapt, şi a fost prinţesă moştenitoare aproape un an.

Reporter: Casa Regală a Româ-niei a precizat, anul trecut, că decizia justiţiei nu creează niciun drept dinastic şi nici nu stabileşte apartenenţa lui Mircea Grigore Lambrino la Familia Regală, acest lucru fiind valabil şi pentru descendenţii săi. De asemenea, Casa Regală a comunicat că în poziţia de Şef al Familiei Regale a României, Majestatea Sa Regele Mihai I este singurul care se poate pronunţa asupra chestiunilor dinastice. Cum comentaţi aceste declaraţii?

ASR Prinţul Paul: Unchiul meu a abdicat în 1947 pentru el şi descendenţii săi, părăsind ţara cu trenul, cu 47 de tablouri din patrimoniul României, tablouri donate de Carol I României, cu 750.000 de dolari - echivalentul a 70 de milioane de euro, astăzi - şi cu alte bu-nuri. Eu am fost recunoscut ca primul născut din prima linie de succesiune masculină şi, potrivit ultimei con-s-tituţii monarhice, am dreptul la moştenire, atât din punct de vedere dinastic, cât şi în ceea ce pri-veşte averea regală.

Reporter: Am citit că fostul Rege Mihai v-ar fi invitat, recent, la dis-cuţii. Este adevărat?

ASR Prinţul Paul: Nu. Este o dez-informare. Am încercat acum zece ani să ne vedem, dar nu am reuşit. Intenţia mea este să am o întâlnire cu unchiul meu cât mai curând. Consider că este momentul să ajungem la o înţelegere, la urma urmei suntem o familie şi "sângele apă nu se face". De asemenea, reconcilierea familiei noastre va ajuta la imaginea Familiei Regale a României, dar şi a ţării noastre.

Reporter: De când nu v-aţi văzut cu unchiul dumneavoastră?

ASR Prinţul Paul: Ultima dată ne-am văzut, câteva secunde, la Academia Română, acum zece ani şi imediat cineva l-a luat, să nu pot vorbi cu el.

Reporter: Există informaţii conform cărora aţi fi intenţionat să cereţi fostului Rege Mihai efectuarea unui test ADN. Aţi făcut acest lucru?

ASR Prinţul Paul: Nu am cerut Ex-Regelui Mihai efectuarea unui test ADN.

Reporter: Ce urmează acum, după ce a fost făcut şi ultimul pas de către justiţie, în cazul deschis acum 21 de ani?

ASR Prinţul Paul: Urmează să distribuim în toată ţara cartea pe care am lansat-o şi în care am relatat adevărul istoric despre familia mea, pentru ca oamenii să cunoască acest adevăr. S-au spus foarte multe minciuni în toţi aceşti ani, în special despre mine - că nu sunt prinţ al României, că sunt Lambrino etc. În 1991, când am început procesul, am intrat în ţară cu paşaport de Prinţ al României şi de Hohenzollern.

Reporter: Veţi deschide procesul de succesiune?

ASR Prinţul Paul: Până la succesiune mai sunt câteva probleme care trebuie rezolvate de avocaţi.

Reporter: Şi în ceea ce priveşte proporţia din moştenire care v-ar reveni părerile sunt împărţite. Cât la sută vă revine din averea regală?

ASR Prinţul Paul: Conform sentinţei din Portugalia şi Codului nostru Civil, îmi revine, în total, 62,5% din moştenire - 37,5% din partea tatălui meu şi 25% din partea Prinţesei Elena, născută Lupescu (a treia soţie a bunicului meu), parte pe care am primit-o separat. Este ceea ce s-a decis în Portugalia. Pe această bază, vom discuta şi în România.

Aici nu a fost deschisă niciodată masa succesorală şi nu ar fi trebuit dat nimic înapoi din averea regală până la finalizarea procesului de Exequator. În perioada Guvernului Tăriceanu, a fost emisă o Ordonanţă de Guvern, pentru ca Peleş să-i fie dat lui Mihai. Nu este legal ca cineva din familia regală să moştenească vreun bun în baza unei Ordonanţe de Guvern.

În acelaşi timp, mai mult de jumătate din averea regală a fost vândută de stat, dar nu vreau să intrăm acum în acest subiect.

Reporter: Alteţa Voastră Regală, vă rog să-mi spuneţi cum vedeţi mersul economiei noastre în următorii ani?

ASR Prinţul Paul: Este dificil să fac predicţii referitoare la mersul economiei. Cu toate acestea, personal sunt optimist. Este vizibilă stabilitatea fiscală şi politică din acest an, ceea ce va ajuta România să evolueze.

Reporter: Având în vedere decizia justiţiei cu privire la locul care vă revine în cadrul Familiei Regale, intenţionaţi să vă implicaţi pe scena politică?

ASR Prinţul Paul: Eu nu cred că în acest moment este important ca Familia Regală să fie implicată politic. Rolul Familiei Regale este să promoveze ţara în toate domeniile în care se poate, să îmbunătăţească imaginea României în străinătate, să impulsioneze domeniul economic, să promoveze turismul etc.

Faptul că avem relaţii cu familii regale din alte ţări ajută foarte mult mediul nostru de afaceri.

Reporter: Din întâlnirile pe care le aveţi, ne puteţi spune care este părerea celorlalte ţări despre noi?

ASR Prinţul Paul: Există acea obsesie despre ţigani, dar sunt şi păreri pozitive. Cred că trebuie să facem mai mult pentru cei plecaţi din România care doresc să investescă aici. În America sunt peste 4 milioane de români care ar putea reveni în ţară şi reinvesti. În Italia sunt circa 800.000, înţeleg că în Germania - peste 1 milion. Consider că domeniul cel mai bun pentru afaceri este turismul.

Reporter: În ce acţiuni sociale sunteţi implicat?

ASR Prinţul Paul: Am înfiinţat Fundaţia Prinţul Paul pentru România imediat ce m-am întors în ţară. De atunci, am donat mai mult de cinci milioane de euro. Prima mare donaţie a fost în 1990, în Suceava, pentru încălzirea centrală a unei case de bătrâni, care a costat, atunci, circa 50.000 de dolari. Am dat premii Academiei de muzică, am cumpărat un ecocardiograf în Cluj Napoca, în valoare de 300.000 de dolari, un aparat care depistează cancerul, materiale pentru spitalele din ţară etc. Acum vreau să ajut copiii talentaţi, am trimis patru elevi, în urmă cu doi ani, la Academia de muzică din Anglia şi am suportat costurile.

De asemenea, am lansat cartea "Un Omagiu Regal pentru România Adus de Stră-Nepotul MS Regele Ferdinand A.S.R. Prinţul Paul al României", la care am lucrat cinci ani. În carte sunt prezentate peste 600 de fotografii şi documente unice pe care le-am moştenit şi care nu au fost prezentate niciodată. Am dedicat această carte victoriei obţinute la ÎCCJ după 21 de ani de luptă în justiţie şi fiului meu Micul Prinţ Carol Ferdinand.

Reporter: Ce acţiuni aveţi în vedere pentru acest an?

ASR Prinţul Paul: Pregătim câteva vizite în alte ţări, dar vom vorbi despre ele la momentul potrivit.

Reporter: În final, vă rog să-mi spuneţi dacă, în cazul în care România ar reveni la monarhie, aţi fi pregătit să ocupaţi funcţia supremă în stat, să fiţi arbitrul şi mediatorul forţelor noastre politice.

ASR Prinţul Paul: Dacă ar exista această situaţie, sigur că aş fi pregătit, având în vedere că Constituţia din 1938 este în favoarea mea, dar depinde de voinţa poporului român.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este un om frumos, sunt o familie frumoasa! Eu ma bucur pentru ca li s-a facut dreptate! Oare n-am putea reface intrebarea din final, care este doar foarte banala? Eu as fi intrebat mai degraba: "Ati fi pregatit sa ocupati functia suprema in stat, sa fiti mediatorul fortelor noastre politice?" Cred ca acest lucru ar fi posibil si fara revenirea Romaniei la monarhie, cel putin in viitorul apropiat. Pentru asta, ar insemna ca monarhul sa demonstreze ca poate conduce tara mai bine decat o fac serviciile secrete, sau mai bine zis aceia din serviciile secrete care au fost implicati in lovitura de stat din 1989 care a dus la asasinarea lui Ceausescu si transferul averii nationale in buzunarul catorva sute de familii (fara a include printre acestia pe cei cateva zeci de mii de mic-burghezi mai instariti care si-au muncit bine micile averi si care ar trebui incurajati si ajutati sa reinvesteasca si sa se dezvolte).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb