CONFERINŢA "CODUL INSOLVENŢEI" / SIMONA MILOŞ, INPPI: "Procesele penale nu trebuie să blocheze insolvenţele"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa / 1 aprilie 2015

"Procesele penale nu trebuie să blocheze insolvenţele"

Procesele penale nu trebuie să ţină în loc procedurile de insolvenţă, a declarat Simona Miloş, preşedintele Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI). Domnia sa a explicat: "Semnalăm un posibil blocaj care poate apărea când procesele penale interferează cu insolvenţele. Practica ne arată că penalul blochează procesele de insolvenţă, deşi nu ar trebui, fiind procese ce se completează şi se desfăşoară în paralel. Sunt cazuri în care dreptul creditorilor garantaţi în cadrul procedurii insolvenţei este afectat de măsurile preventive dispuse de instanţele penale. Principiul concursualismului este sacrosanct, iar interesul public nu trebuie să prevaleze intereselor private".

Domnia sa a mai spus că judecătorul sindic este obligat să dispună falimentul unei companii când constată că aceasta nu are bunuri ce pot fi valorificate sau fonduri suficiente pentru acoperirea pasivului, iar procesul penal nu poate stopa procedura falimentului pentru acoperirea daunelor părţii vătămate (de cele mai multe ori ANAF).

"Însă, în practică, se ajunge la blocarea insolvenţei de către penal, deşi codul penal instituie interdicţia de dizolvare, divizare sau fuziune pentru firme care nu sunt în insolvenţă", a subliniat preşedintele INPPI.

Simona Miloş a subliniat: "Scopul procesului penal este protecţia părţii vătămate şi acoperirea prejudiciului. Dar implementarea se face prin instituirea sechestrelor şi suspendarea procedurii de insolvenţă, ceea ce este ineficient atât pentru scopul procesului penal, cât şi pentru cel al procedurii insolvenţei. În final, orice distribuţie a sumelor obţinute dintr-o valorificare trebuie să respecte ordinea prioritară de distribuţie din materia insolvenţei (prior tempore, potior iure, soluţii ICCJ, principiul inopozabilităţii masei credale). Soluţia echitabilă este să se înscrie la masa credală creanţa părţii vătămate, sub condiţia suspensivă a finalizării procesului penal. Bunurile se valorifică, sumele se distribuie creditorilor garantaţi, iar surplusul rezultat se consemnează la dispoziţia organului de urmărire penală".

Andreea Deli-Diaconescu: "Garantarea securităţii creditării, unul din principiile solicitate şi de Banca Mondială"

La rândul său, Andreea Deli-Diaconescu, membru în Consiliul Ştiinţific al INPPI, a adăugat că singura interdicţie ce poate veni din penal înspre insolvenţă este de radiere a unei firme. Domnia sa a amintit că principiile Băncii Mondiale în privinţa garantării securităţii creditării vizează instituirea unui mecanism permisiv, transparent şi predictibil în materia executării garanţiilor, reguli clare şi bine definite în procedura de executare a garanţiilor, dar şi rapida realizare a drepturilor conferite de garanţii.

Reprezentantul INPPI a mai declarat: "Regimul juridic al creanţei părţii vătămate din procesul penal - Art. 102 alin. (8) din Codul insolvenţei presupune înscrierea sub condiţie suspensivă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile în procesul penal în favoarea părţii vătămate. Efectul de inopozabilitate al notărilor în registrele publice, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, inclusiv în ceea ce priveşte măsuri în vederea confiscării speciale sau extinse este prevăzut la Art. 88 din Codul insolvenţei, iar întrebarea este dacă instituirea ulterioară a unor astfel de măsuri, în procesul penal, este opozabilă şi prevalează faţă de creditorul garantat care şi-a notat anterior dreptul de preferinţă".

Domnia sa a menţionat că Art. 91 alin. (1), din Codul insolvenţei, stipulează că bunurile se vând libere de sarcini, exceptând măsurile asiguratorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse. Reprezentantul INPPI a amintit, în acest context, decizia ICCJ nr. 1392/2013, care dispune: "Creditorul ipotecar are prioritate, chiar dacă în privinţa bunului există instituit un sechestru asigurător, notat ulterior ipotecii, întrucât ipoteca este un drept real accesoriu ce acordă titularului său un drept de urmărire în mâna oricui s-ar găsi şi un drept de preferinţă în privinţa satisfacerii creanţei sale faţă de ceilalţi creditori".

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb