Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, vrea să le majoreze salariile celor aproximativ 13.300 angajaţi, de anul viitor, dacă va încheia anul în curs pe profit, potrivit unui comunicat de presă.
"Având în vedere faptul că rezultatele financiare înregistrate creează premisele încheierii anului 2017 cu profit, va exista posibilitatea ca angajaţii să beneficieze de majorări salariale în anul 2018", se arată în comunicat.
Nu este însă specificată suma exactă pe care o vor primi în plus angajaţii.
Aproximativ 40 de angajaţi ai Complexul Energetic Oltenia (CEO) au intrat în greva foamei, marţi, nemulţumiţi de nivelul salariilor în raport cu condiţiile de muncă, potrivit liderului Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldaruşe. Oamenii susţin că producţia a crescut, mulţi dintre mineri au plecat, dar salariile au rămas la 1.400 - 1.700 de lei, în timp ce ale conducerii au crescut constant.
De asemenea, pe 23 octombrie, conducerea C.E. Oltenia a încheiat un acord cu toate federaţiile sindicale representative care au semnat Contractul Colectiv de Muncă, informează news.ro.
"Prin acordul semnat de ambele părţi (administraţie - sindicate), s-a stabilit modalitatea de alocare a drepturilor salariale aferente orelor suplimentare efectuate ca urmare a necesităţii asigurării stocurilor de cărbune şi funcţionării în siguranţă a grupurilor energetice în perioadă de iarnă, conform programului stabilit", arată comunicatul.
Oficialii companiei spun că orice economie înregistrată la fondul de salarii prevăzut în bugetul pe acest an va fi distribuită salariatilor, "conform prevederilor art.153 din CCM (din economia realizată la fondul de salarii, estimată în ultimul trimestru al anului, se va constitui un fond pentru armonizarea salariilor angajaţilor cu salarii mici), această acţiune urmând a fi realizată în luna decembrie".
Compania estimează totodată pentru acest an un profit brut de 186,4 milioane lei, după trei ani consecutivi de pierderi.
Producătorul de energie estimează venituri totale de 4,3 miliarde lei în acest an, în creştere cu 15% faţă de bugetul aprobat, respectiv cu suma de 563,77 milioane lei, arată proiecţia privind bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2017.
De asemenea, rezultatul brut creşte cu 184,48 milioane lei, la 186,4 milioane lei, faţă de bugetul aprobat.
Anul trecut, compania a avut pierderi de 139,8 milioane lei. Ultimul an când a realizat profit a fost 2013, când societatea a raportat un rezultat net de 4,59 milioane lei.
În primele nouă luni din acest an, CE Oltenia a produs peste 11 TWh şi aproximativ 17 milioane tone de cărbune.
Producătorul de energie are aproximativ 13.300 de angajaţi.
Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.
Ministerul Energiei deţine 77,15% din acţiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acţiuni. Restul acţiunilor aparţin Electrocentrale Grup (0,84%) şi Societăţii pentru Închiderea - Conservarea Minelor.
• Toma Petcu: "CEO are o situaţie stabilă; profitul pe acest an poate fi în jur de 300 de milioane de lei"
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă la Târgu-Jiu, că societatea Complexul Energetic Oltenia (CEO) are în acest moment o situaţie stabilă, profitul estimat la sfârşitul acestui an fiind de aproximativ 300 de milioane de lei.
Toma Petcu a avut o întâlnire la Târgu-Jiu cu sindicaliştii din cadrul CEO, fiind purtate discuţii pe mai multe subiecte.
"Am vrut să discut cu sindicatele despre perspective. Pe mine mă interesează mai puţin trecutul, chiar dacă în trecut s-au făcut multe greşeli şi consider că dacă până la începutul anului vorbea despre o situaţie dificilă în cadrul CEO, acest lucru s-a datorat unui context şi unor situaţii care au fost favorizate în cei 4 ani până la acel moment de la înfiinţarea CEO, dar şi de deciziile din anii anteriori. Din acest moment, complexul are o situaţie stabilă, vorbim cu siguranţă de un profit care, conform estimărilor, poate să fie în jur de 300 de milioane de lei, o să vedem cum închidem anul. Până acum, pentru două trimestre pentru anul viitor avem contractate şase grupuri, pentru alte două trimestre deocamdată cinci, suntem în negociere să contractăm câte un grup pe celelalte două trimestre în care avem câte cinci. Putem să asigurăm cu şase grupuri funcţionarea permanentă, ceea ce este un lucru foarte bun", a spus Petcu, potrivit Agerpres.
El a vorbit şi despre modernizarea grupului 5 de la Termocentrala Rovinari, urmând ca până la sfârşitul anului să fie cheltuită suma de 80 de milioane de lei pentru această modernizare, iar pentru anul următor există discuţii cu mai multe instituţii financiare pentru acordarea unui credit, astfel încât cu creditul accesat şi cu sumele puse la dispoziţie de companie să fie scurtat termenul în care va fi finalizat grupul.
"Prima măsură pe care am luat-o pentru a se simţi ceva în buzunarele salariaţilor a fost aceea de a plăti orele suplimentare. La ordonanţa prin care s-a rectificat bugetul, singura excepţie prin care s-au aprobat sume suplimentare în bugetul unei instituţii pentru plata de salarii a fost CEO, prin acea excepţie la ordonanţă şi HG venită ulterior de rectificare a bugetului CEO, prin care s-au alocat aproximativ 25 de milioane de lei pentru cheltuielile cu salarii, însemnând plata orelor suplimentare de sâmbătă şi duminică şi orele suplimentare pe parcursul săptămânii. (...) Am decis în acest an, în urma unor discuţii nu foarte uşoare, cu acţionarii minoritari pe care CEO îi are, despre deblocare grupului 5 de la Rovinari, care este prioritară pentru noi, pentru că aceste lucrări de modernizare înseamnă capacităţi noi puse în sistem, cu costuri de producţie mai mici şi cu respectarea normelor de mediu", a afirmat ministrul Energiei.
O altă discuţie în cadrul întâlnirii cu sindicaliştii s-a referit la majorarea salariilor, urmând să se stabilească, în urma unei analize, care va fi procentul cu care acestea ar putea creşte.
"S-a discutat despre majorări de salarii şi automat majorarea fondului de salarii. Anticipând aceste discuţii, am cerut companiei să se facă o analiză, să înceapă să se lucreze la buget, anul acesta am reuşit pentru prima dată în ultimii ani să avem un buget aprobat în luna aprilie. Noi suntem convinşi că prin ritmul accelerat pe care îl avem la nivel naţional să ne aprobăm noi bugetul, probabil că în decembrie este foarte posibil ca bugetul companiilor, în speţă şi al lui CEO, să fie aprobat mult mai devreme decât în acest an, astfel încât să facem o analiză în funcţie şi de capacităţile vândute şi de preţuri şi de veniturile estimate, să vedem cât putem să majorăm fondul de salarii, pentru că este necesară această majorare", a precizat acesta.
În ceea ce priveşte disponibilizările anunţate în cadrul CEO pentru anul 2018, Petcu a menţionat că se va face o analiză pentru a se stabili cu exacctitate ce se va decide în acest caz.
"Am discutat şi despre faptul că se doreşte o analiză asupra acelei hotărâri AGA prin care se hotăra ca un număr de aproximativ 800-900 de persoane să fie disponibilizate în anul următor. Am cerut foarte clar să facem o analiză să vedem dacă mai este necesar să menţinem acelaşi număr, dacă disponibilizarea se va face în primul rând pe criteriul productivităţii şi am cerut tot timpul, nu doar la CEO, ci în toate companiile, întotdeauna când se discută despre o disponibilizare să ne uităm nu în zona de producţie, ci în zona de TESA, fără a avea o problemă cu oamenii din TESA, dar întotdeauna pentru un bun randament, este important să te restructurezi în acea zonă. Luăm în calcul şi posibile angajări în acele zone în care suntem deficitari şi mă refer pe cariere, chiar şi pe termocentrale, dar în primul rând pe cariere", a mai spus ministrul.
Întrebat dacă este luată în calcul o finanţare a CEO în domeniul sportiv, Petcu a răspuns: "Prin legea finanţării sportului care a fost aprobată de actualul Guvern, se poate lua în calcul acest lucru. Eu cred că poate fi o componentă, nu ştiu dacă substanţială, dar cred că un mic suport ar trebui să aibă. Repet, strict în condiţiile legii şi fără să afecteze foarte mult bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei".