COMUNICAT DE PRESĂ Clarificări cu privire la consilierea firmei americane Bechtel Corporation de către NNDKP

F. A.
Comunicate de presă / 4 iunie 2013

În contextul semnării actului adiţional de încetare a contractului dintre Bechtel Corporation şi CNADNR, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) aduce următoarele precizări legate de asistenţa profesională acordată firmei americane:

"Acestea au drept scop prezentarea situaţiei reale, menite să contribuie la informarea corectă a opiniei publice.

Contractul dintre Bechtel Corporation şi Statul Român a fost negociat şi încheiat în decembrie 2003. NNDKP nu a fost implicată în niciun fel în aceste negocieri care au condus la încheierea contractului.

Bechtel Corporation ni s-a adresat în anul 2005, pentru asistenţă la negocierea unor modificări ale contractului, solicitate de CNADNR. Această asistenţă a fost acordată de Ion Nestor. Ana Diculescu-Şova nu a participat în niciun fel la negocieri. Precizăm că dânsa este coordonatoarea practicii de litigii a NNDKP, activitatea sa cantonându-se exclusiv în acest domeniu.

Simona Neagu, care asistase CNADNR la încheierea contractului în anul 2003, s-a alăturat departamentului de litigii al NNDKP în anul 2006 (aşadar la trei ani de la încheierea contractului şi la un an de la negocierea actului adiţional de modificare).

În anul 2013 Bechtel Corporation a solicitat NNDKP asistenţă la negocierile purtate cu CNADNR în vederea încetării contractului. Asistenţa juridică la aceste negocieri a fost asigurată de Lavinia Ioniţă, avocat senior specializat în contracte FIDIC, Ana Diculescu-Şova neavând nicio implicare.

În acest context, respingem toate acuzaţiile de conflict de interese formulate în legatură cu asistenţa juridică acordată de NNDKP companiei Bechtel Corporation cu ocazia încetării contractului cu CNADNR, precum şi declaraţiile mincinoase, insinuările şi speculaţiile făcute în ultimele zile la adresa Anei Diculescu-Şova şi a firmei noastre.

În cei 23 de ani de activitate, avocaţii NNDKP s-au remarcat prin profesionalism şi etică desăvârşite, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional. În ceea ce o priveşte pe Ana Diculescu-Şova, moralitatea şi excelenţa sa profesională au fost o constantă în cei 37 de ani de carieră, dumneaei bucurându-se de o faimă şi apreciere profesională neştirbite în rândul comunităţii juridice româneşti şi al clienţilor.

Întâmplarea că dânsa este căsătorită cu tatăl ministrului Dan Şova nu justifică faptul că i se pune la îndoială, în mod constant, probitatea morală. Calomnierea prin vehicularea unor declaraţii neconforme cu realitatea ne va da dreptul de a acţiona în justiţie pentru tragerea la răspundere a detractorilor noştri".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ba da, e conflict de interese fiind coordonator al aceleiasi sectii care a participat la negocieri, doar daca

    daca ar fi mutat-o temporar pe dna Sova la departamamentul de "divorturi" sa zicem, atunci cei de la litigii nu ar mai fi fost coordonati de sotia negociatorului statului..... 

    deci, da, e conflict....... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5377
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2959
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9394
Gram de aur (XAU)Gram de aur381.7979

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb