COMUNICAT DE PRESĂ Crearea unui centru de excelenţă în domeniul materialului compozit la TAPARO SA

Comunicate de presă / 31 iulie 2020

Crearea unui centru de excelenţă în domeniul materialului compozit la TAPARO SA

Prima întâlnire a tuturor factorilor implicaţi în proiectul "Crearea unui centru de excelenţă în domeniul materialului compozit la TAPARO SA" a avut loc joi, 30 iulie 2020, la sediul Grupului TAPARO. Alături de specialiştii Grupului TAPARO, care coordonează acest proiect, s-au aflat reprezentanţi ai Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi şi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

S-a stabilit planul de acţiuni pentru realizarea obiectivului general al proiectului, respectiv înfiinţarea unei unităţi noi de producţie în vederea creşterii competitivităţii S.C. TAPARO S.A. prin achiziţionarea de echipamente pentru elaborarea şi implementarea unei tehnologii inovative de obţinere a unui material compozit având ca destinaţie înlocuirea unor elemente din structura produselor tapiţate. Investiţiile vor permite creşterea capacităţii totale de producţie a firmei în contextul dezvoltării durabile a economiei româneşti, conducând la obţinerea unor produse noi inovative de către companie şi implicit la creşterea competitivităţii întreprinderii.

Materialul compozit este o invenţie sută la sută românească şi a fost deja premiat în cadrul târgurilor de inventincă, care au fost organizate în anul 2017 la Cluj şi la Iaşi. Ideea îi aparţine omului de afaceri Ioan Filip şi a fost elaborată, sub coordonarea sa, de Departamentul de Cercetare - Dezvoltare al Grupului Taparo.

Obţinut dintr-un amestec de plante tehnice cu fibră textilă termoplastă, materialul compozit este ecologic, reutilizabil aproape 100% şi asigură înlocuirea masei lemnoase, dar şi obţinerea de piese de mobilier cu forme care să permită un design creativ şi care să ţină pasul cu tendinţele actuale.

Obiectivul general se operaţionalizează prin următoarele obiective specifice:

- Proiectarea unui ansamblu integrat de linii tehnologice pilot pentru producţia de fibre naturale şi materiale compozite, pentru consolidarea acestora în produse finite şi pentru reciclarea deşeurilor rezultate.

- Stabilirea unor reţete inovative de materiale compozite pe baza de fibre naturale şi proiectarea ansamblului de linii tehnologice pentru producţie.

- Investiţii iniţiale pentru inovare în vederea realizării unui ansamblu integrat de linii tehnologice destinat obţinerii a 10000 tone/an de materiale compozite pe baza de fibre naturale şi de produse finite consolidate.

"În următorii 3 ani vom avea multe provocări. Din punctul de vedere al pieţei aşteptările sunt foarte mari pentru dezvoltarea materialului compozit. Sunt convins că acest proiect va fi unul de referinţă. Noi, ca şi grup, avem toată determinarea. Vă mulţumesc că faceţi parte din proiect şi vă doresc succes!", a declarat Ioan Filip, preşedintele Consiliului de Administraţie TAPARO.

La data de 22 iunie 2020 a fost semnat Contractul de finanţare pentru proiectul "Crearea unui centru de excelenţă în domeniul materialului compozit la TAPARO SA", co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, Axa Prioritară 1 "Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor", Prioritatea de investiţii: PI1b - "Promovarea investiţiilor în C&I, dezvoltarea de legături şi sinergii între întreprinderi, centrele de cercetare şi dezvoltare şi învăţământul superior, în special promovarea investiţiilor în dezvoltarea de produse şi de servicii, transferul de tehnologii, inovarea socială, ecoinovarea şi aplicaţiile de servicii publice, stimularea cererii, crearea de reţele şi de grupuri şi inovarea deschisă prin specializarea inteligentă, precum şi sprijinirea activităţilor de cercetare tehnologică şi aplicată, liniilor-pilot, acţiunilor de validare precoce a produselor, capacităţilor de producţie avansate şi de primă producţie, în special în domeniul tehnologiilor generice esenţiale şi difuzării tehnologiilor de uz general", Obiectiv Specific: 1.3 "Creşterea investiţiilor private în CDI", Acţiunea 1.2.1 "Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte de CDI derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institutele de CD şi universităţi, în scopul inovării de procese şi de produse în sectoarele economice care prezintă potenţial de creştere"

Beneficiarul finanţării este SC TAPARO S.A, iar proiectul se realizează în parteneriat cu Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Valoarea totală a proiectului este de 48.302.829,12 lei. Valoarea totală eligibilă este de 39.765.784,15 lei din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 19.003.056,76 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 3.353.480,60 lei, valoarea co-finanţării eligibile a Beneficiarului este de 17.409.246,79 lei, iar valoarea neeligibilă inclusiv TVA este de 8.537.044,97 lei. Durata proiectului este 36 de luni.

Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Contact:

Ioan CIONCA, director proiect

ioan.cionca@taparo.ro

0769 298 232

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb