Conceptul de Împărăţie a lui Dumnezeu (X)

Încheiere

Libertatea aşezată drept condiţie pentru ca potenţialul înălţării spirituale să devină efectiv, deschide latura complementară a conceptului de "Împărăţie a lui Dumnezeu" pe care îl propun, faţă de interpretările care nu vorbesc de "Împărăţia lui Dumnezeu" decât ca despre un rezervor moral interior, cu care vom fi fost echipaţi la originarea noastră divină.

Acele interpretări au meritul să fi învins lipsirea de libertate în organizările omeneşti trecute care au practicat-o făţiş; retragerea într-o "Împărăţie a lui Dumnezeu" ascunsă în suflet, inaccesibilă împrejurărilor ostile, a fost justificată şi a conferit libertate în faţa nedreptăţii, a recluziunii şi chiar a torturii şi a morţii.

Astăzi însă, când "libertatea" ca valoare morală, economică şi social-politică este promovată de actele constitutive din majoritatea ţărilor (în interpretări diferite ale conceptului), limitarea la libertatea interioară este anacronică şi reclamă reacţii precum "teologia eliberării" latino-americană.

Libertatea interioară, ca idee, este un bun câştigat, deja, de mii de ani, iar sentimentul ei însoţeşte înălţarea spirituală, dincolo de condiţii; astăzi, însă, condiţiile permit năzuinţa ca libertatea interioară să fie inspirată din împrejurările sociale, economice şi politice - marginalizarea alienării, recâştigarea unităţii pentru integritatea omului şi a societăţii.

Acesta este aspectul pe care îl subliniază conceptul de "Împărăţie a lui Dumnezeu" schiţat aici.

Nevoia întreprinderii acestei cărţi s-a prefigurat în cursul cercetărilor asupra cauzelor "crizei subprime" declanşate în Statele Unite ale Americii anilor 2007-2008 şi care a iradiat în întreaga creştinătate, transformându-se, în 2010, în "criza de supraindatorare".

Contrar opiniei majorităţii finanţiştilor (şi aici includ şi prestigioşi laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie), criza de supraîndatorare nu a putut fi depăşită; datoria planetară creşte pe o curbă divergentă, în intervale largi de timp distanţându-se faţă de curba creşterii Produsului Intern Brut global.

Avem, deja, 13 ani de criză continuă, irezolvabilă: tensiunea din ţările de origine este reţinută prin exportul crizei în vecinătăţi (dolarul şi euro funcţionează ca monede de internaţionalizare a crizei), dar aceasta este o "schemă piramidală" cu sfârşit cunoscut.

În cartea mea "Viţelul de aur/Tâlcul dobânzii"/Bucureşti/Editura BURSA/2017, am pus în evidenţă faptul că trăim într-o organizare economică, financiară, social-politică şi religioasă (a creştinătăţii) ale cărei temeiuri sunt rezultat al unei mutaţii radicale suferite în secolul lui Shakespeare, prin deschiderea a două direcţii noi:

- 1. Marile descoperiri geografice care:

i) au necesitat credite pentru finanţarea explorării;

ii) au iniţiat activitatea de arbitraj între valorile diferit atribuite pe continentul de destinaţie faţă de cele de pe continentul de revenire;

iii) au iniţiat globalizarea;

- 2. Reforma (protestantismul) care s-a arătat permeabil la legalizarea dobânzii, ceea ce a facilitat creditarea.

Am arătat în "Tâlcul dobânzii" că, în principiu, dimensiunea şi profitul din activitatea de arbitraj sunt invers proporţionale cu progresul globalizării (şi cu omogenizarea valorilor vehiculate între diferite ramuri de activitate), astfel că, dacă dobânda la credit a facilitat iniţial globalizarea, la rândul său globalizarea (care este însoţită de un proces similar celui al vaselor comunicante) asfixiază dobânda.

Rezultatul este că revenirea nu mai justifică dobânda, astfel că acest model de organizare social-politică pentru dezvoltare economică, iniţiat cu 500 de ani în urmă are un sfârşit previzibil, fatal.

Am urmărit fenomenul în timp real, în analizele publicate în cotidianul financiar românesc BURSA (cu cifre, grafice, relatări de evenimente semnificative şi declaraţii ale experţilor în subiect) şi am structurat informaţiile şi concluziile în cartea mea din 2015 - "Soluţia crizei/Terminus a quo"/Bucureşti/Editura RAO şi Editura BURSA.

La pagina 98 (pentru soluţiile I şi II) şi respectiv pagina 115 (pentru III), scriu:

"Prin articole publicate în BURSA şi prin comunicări în cadrul unor conferinţe organizate de BURSA, în ultimii patru-cinci ani, am strecurat trei feluri de sugestii despre ceea ce cred eu că ar constitui soluţiile crizei financiare în mod specific, dar şi ale celorlalte crize contemporane, între care cea financiară este doar cea mai vizibilă (criza alimentară, criza apei, criza energiei şi criza spirituală) [...]:

I. O soluţie de natură spirituală, cu implicaţii politice - Revelaţia (avem prilejul rar să visăm cu necesitate Utopia, lumea pe care ne-o dorim), conducând la o "Cartă" a staturii spirituale a omului (teza fundamentală: "Omul are statut de fiinţă spirituală", poate întemeia o Constituţie).

II. O soluţie de natură politică, cu implicaţii sociale - trecerea la democraţie directă [...];

III. O soluţie de natură socială, cu implicaţii economice - organizarea policentrică, pe principiul autoconducerii, realizând condiţii pentru complementarea competiţiei cu cooperarea, redefinirea managementului pentru maximizarea profiturilor, dar fără risipirea resurselor naturale şi degradarea planetei; este o cale alternativă pentru globalizare, opusă celei recomandate de laureaţii masculini ai Premiului Nobel şi de Papa Benedict al XVI-lea".

Textul pe care îl închei aici răspunde celor ce le-am preconizat cu opt ani în urmă; necesitatea sa o socotesc stringentă, războaiele erau previzibile (ele figurează ca lipsă de soluţie menţionată de "Terminus a quo"), nu sunt neaparat consecinţe ale lipsei de imaginaţie, ci tărăgănează răsturnarea ierarhiilor de avuţie existente.

Schiţa conceptului de "Împărăţie a lui Dumnezeu" pe care am propus-o reprezintă un model prin care îndemn la cugetare.

Sper să merite numele de "Apocalipsa".

Căci "Apocalipsa", la origini, nu înseamnă sfârşitul lumii, ci revelaţia lumii noi - este ceea ce fiecare generaţie nouă are nevoie, iar noi, mai mult decât altele, ne aflăm într-o răscruce.

Epilog

O carte despre "Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ" curge în albia făgăduielii lui Iisus Cristos: "S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu". (Marcu 1:15)

Navigând peste rânduri, cititorul a ajuns la celălalt mal.

Odată citită cartea, Împărăţia ar trebui să vină la o lovitură de vâslă.

Litera şi Universul.

Este o aşteptare insuflată de Evanghelii.

Din cele 49 de referiri ale lui Iisus la Împărăţia lui Dumnezeu pe care le-am identificat în Evangheliile canonice, zece - o cincime - afirmă una şi aceeaşi idee, că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

Aşteptarea zadarnică (două mii de ani) a făcut ca termenul "aproape" să nu mai însemne "viitorul imediat", ci "universul lăuntric".

Ce ar putea fi mai aproape?!

Strălucirea Împărăţiei lui Dumnezeu aşteptată să se ivească foarte curând - "Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa". (Matei:16:28) - s-a transformat în strălucire sufletească, iar conceptul de Împărăţie a lui Dumnezeu nu a mai cuprins şi înţelesul revoluţionar din viaţa social-politică.

Restaurarea acestui înţeles în Schiţa de concept prezentată mai înainte configurează o societate armonioasă, relaxată, prosperă, solidară, animată de compasiune, în care membrii sunt liberi, cordiali, activi economic şi disponibili pentru înălţare spirituală. Dar, splendoarea promisă de expresia "Împărăţia lui Dumnezeu" nu se regăseşte în Schiţa de concept.

Splendoarea ar trebui sa se regăsească în societatea structurată astfel.

Buna intenţie a studiului şi a interpretării sper să-i confere frumuseţea necesară conceptului de "Împărăţie a lui Dumnezeu", ceea ce ar trebui căutat in primele două Cărţi ale acestui studiu.

Contactul cu înţelepţii din vechime poate rodi desfătare.