Conducerea Transelectrica a decis formularea unei plângeri penale împotriva lui Caraşol

M.I.
Companii / 24 septembrie 2019

Marius-Dănuţ Caraşol (Sursă foto: Twitter)

Marius-Dănuţ Caraşol (Sursă foto: Twitter)

Consiliul de Supraveghere al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a solicitat, în şedinţa de astăzi, conducerii executive a Companiei să prezinte stadiul acţiunilor iniţiate ca urmare a revocării lui Marius-Dănuţ Caraşol din funcţia de Preşedinte şi membru al Directoratului, transmite un comunicat remis Redacţiei noastre.

Membrii Consiliului de Supraveghere şi-au exprimat în mod hotărât intenţia de a continua cu responsabilitate toate demersurile corecte din punct de vedere juridic, pentru protejarea intereselor Companiei şi recuperarea prejudiciilor constatate.

Consiliul de Supraveghere a precizat că sistemul conducerii colective a Companiei a asigurat, prin noua componenţă a Directoratului, continuitatea şi stabilitatea funcţionării Companiei.

Până la această dată, au fost declanşate procedurile legale pentru încetarea contractului individual de muncă al lui Caraşol în cadrul Sucursalei de Transport Bucureşti. În acelaşi timp, a fost asigurată stabilitatea decizională a Sucursalei de Transport Bucureşti, prin numirea interimară a unui director, informează comunicatul citat.

Conducerea Transelectrica a hotărât să urmeze parcursul civil şi penal în relaţia cu Marius-Dănuţ Caraşol, astfel încât sunt iniţiate demersurile privind constituirea Companiei ca parte civilă în ancheta Parchetului General. De asemenea, conducerea Companiei a decis formularea unei plângeri penale împotriva lui Caraşol, precum şi depunerea tuturor diligenţelor în sensul instituirii măsurilor asiguratorii în procesul penal.

De asemenea, în cadrul şedinţei Consiliului de Supraveghere s-a analizat şi situaţia litigiilor pe care Compania le are cu foştii administratori privind acordarea OAVT-urilor.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. I-auzi perla acordarea oavt-urilor. Bai, make, in loc sa îți pierzi timpul pe forumuri sa ne spui că esti singurul care intelege lb română ai înmulțit papagalii la ziar.

    1. Te referi la papagalii care scriu ca tine sau cei care incearca sa desluseasca ce scrii, bai Biz, ca mine ?

      Ce îți spun eu ție acum: nu răspund eu de devălmășia din capul tău. Dacă nu ai ce comenta la articol, de ce îți irosești crunta neputință pe aici?!

      Acuma mi-am dat seama ca nu ti-ai dat seama cit de papagal esti....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb