CONFERINŢA BURSA "COMPORTAMENTUL ÎN AFACERI, PE TIMP DE CRIZĂ" Obiectiv "Romarm": Independenţa financiară

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii / 31 octombrie 2011

Vasile Crişan: "Romarm" produce în proporţie de 90% pentru export şi şi-a majorat cifra de afaceri cu aproximativ 20-25%.

Vasile Crişan: "Romarm" produce în proporţie de 90% pentru export şi şi-a majorat cifra de afaceri cu aproximativ 20-25%.

Independenţa financiară reprezintă unul dintre obiectivele importante ale companiei "Romarm", după cum a precizat Vasile Crişan, directorul general al companiei: "Prin reorganizarea şi rentabilizarea economică, s-a dorit independenţa financiară faţă de minister".

Potrivit domniei sale, programul de reorganizare a "Rom-arm", prezentat, în septembrie în Guvern, vizează crearea unui număr de patru divizii în loc de 16 filiale, distribuirea către Ministerul Economiei a trei dintre companiile subordonate, pentru lichidare sau privatizare şi implementarea parteneriatului public-privat: "Avem în portofoliu opt investitori care se calează pe portofoliul fiecărei divizii în parte, care au prinse în planul de afaceri sume importante pentru un parteneriat cu noi".

De asemenea, producătorul de armament şi-a stabilit ca obiectiv eliminarea pierderilor, la finele anului viitor. Alte obiective ale programului de reorganizare sunt creşterea competitivităţii companiei, eliminarea arieratelor şi menţinerea societăţii pe piaţă, în condiţiile unei concurenţe virulente.

Societatea, care produce în proporţie de 90% pentru export, şi-a majorat cifra de afaceri cu aproximativ 20-25%, în ultimii ani, conform spuselor domnului Crişan. Domnia sa a precizat că societatea a început un program de privatizare în urmă cu circa zece ani în urmă, care, însă, nu a fost finalizat. Până în prezent, nu s-au făcut decât disponibilizări, potrivit domniei sale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acest individ complet nescolit dar fugit de la PSD(omul de casa al lui RUS-Cluj) la PDL Alba e complet incompetent si spagar 100%,si a fost pus da HAVA ca se batea cu prefectul de Alba.Verificati si veti ramine :bujbe:!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb