CONFERINŢA BURSA "COMPORTAMENTUL ÎN AFACERI, PE TIMP DE CRIZĂ" Veronica Toncea: Credite de peste 2 miliarde lei, pentru sectorul rural şi cel agro-alimentar

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Companii / 31 octombrie 2011

Veronica Toncea: Credite de peste 2 miliarde lei, pentru sectorul rural şi cel agro-alimentar

Valoarea creditelor pe care sectorul bancar le-a acordat beneficiarilor din mediul rural şi din sectorul agro-alimentar ajunge la peste două miliarde de lei, la ora actuală, iar numărul beneficiarilor este de aproape 6.000, a declarat Veronica Toncea, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Domnia sa a adăugat că FGCR a utilizat 220 milioane de euro ca să creeze două scheme de garantare, ca să facă posibilă absorbţia fondurilor europene. În prezent sunt utilizate 76% din fondurile europene, a mai precizat Veronica Toncea. Economia noastră a fost scutită de un efort de 220 de milioane de euro, potrivit domniei sale.

"Absorbţia viitoarelor fonduri va sta în capacitatea noastră de inovare, de aşa manieră să putem să creăm acele măsuri care să corespundă realităţilor noastre şi care să poată să fie la îndemâna celor din mediul rural", a concluzionat Veronica Toncea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb