CONFERINŢĂ BURSA / STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI Anca Vlad, CNPR: "Trebuie să acordăm atenţie investitorilor autohtoni, care mizează pe România"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 aprilie 2016

Anca Vlad, CNPR: "Trebuie să acordăm atenţie investitorilor autohtoni, care mizează pe România"

Capitalul autohton este, în mod evident, o importată sursă de creştere economică, afirmă doamna Anca Vlad, preşedintele "Fildas-Catena Group", prim-vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român (CNPR), arătând că 77% din profiturile nete declarate la nivelul ţării noastre sunt obţinute de companiile româneşti, iar diferenţa de 23% - de societăţile cu capital străin.

Conform spuselor sale, contribuţia capitalului românesc la valoarea adăugată brută este de trei ori mai mare comparativ cu cea a capitalului străin.

Anca Vlad a declarat: "Aş dori să remarc că există un ataşament vizibil al antreprenorilor români faţă de economia naţională. Practic, aproape 100% din capitalul românesc este investit în România. Prin comparaţie, circa 1% din investiţiile străine directe de peste 345 de miliarde de euro în 2014, ale ţărilor din UE, a fost direcţionat către România.

Nu putem considera că există un mare apetit pentru investiţii străine în România, nu convingem până nu rezolvăm problema infrastructurii, până nu avem un cadru economic mai permisiv, mai dinamic".

Domnia sa a subliniat: "Trebuie să acordăm atenţie investitorilor români, care mizează pe România şi continuă să aibă încredere în ţara noastră".

Anca Vlad a adus în atenţie faptul că principalul angajator din România este capitalul autohton: "În companiile româneşti lucrează de două ori mai mulţi angajaţi decât în cele cu capital străin: 2,4 milioane, faţă de aproape 1,2 milioane".

Oficialul CNPR a menţionat că acest capital românesc este şi sursă de dezvoltare regională unitară. Doamna Vlad a afirmat: "Atenuarea diferenţelor de dezvoltare economică la nivel regional s-a realizat în principal cu capital românesc. Investiţiile străine directe sunt orientate preponderent către regiunile Bucureşti - Ilfov (circa 60%) şi Ardeal - 30%. Pentru celelalte regiuni de dezvoltare - diferenţa de 10%, ceea ce nu face decât să accentueze disparităţile regionale".

Anca Vlad a subliniat nevoia de susţinere din partea autorităţilor a companiilor româneşti, pe care le consideră mai vulnerabile. "În perioada crizei, companiile româneşti au pierdut 700.000 de locuri de muncă, iar cele cu capital străin - numai 20.000, întrucât au fost susţinute de societăţile-mamă", a spus doamna Vlad.

Oficialul CNPR a atras atenţia că nevoia de susţinere din partea autorităţilor apare şi în ce priveşte acordarea ajutoarelor de stat. "În ultimii ani, dintre cele mai mari zece ajutoare acordate de stat, nouă au fost alocate companiilor cu capital străin şi numai unul a ajuns la o societate cu capital autohton", a declarat Anca Vlad.

În situaţia dată, reprezentantul CNPR propune ca măsuri pentru susţinerea companiilor autohtone corelarea domeniilor prioritare din strategia naţională de competitivitate cu sectoarele care absorb cel mai mare număr de angajaţi şi susţinerea reală a exportatorilor, prin încurajarea accesului companiilor cu performanţe în export la ajutoare de stat şi fonduri europene.

Anca Vlad: "Domeniul investiţiilor străine directe este important, trebuie să atragem mai multe asemenea investiţii, ele ne ajută şi pe noi, investitorii români, să evoluăm, să fim competitivi. Dar, capitalul autohton este, evident, o importată sursă de creştere economică".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Decamdata atentie deosebita le acorda investitorilor autohtoni DAN, DIICOT,ANAF, SRI....

    Opinia a fost stearsa deoarece constituie un atac la persoana.

    Va rugam sa respectati regulamentul de postare a opiniilor pe site-ul nostru. [Redactia Bursa] 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb