CONFERINŢA CODUL INSOLVENŢEI / AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA: "Directiva trebuie implementată astfel încât să fie aplicabilă mai degrabă IMM-urilor"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa / 28 februarie 2020

Gheorghe Piperea

Gheorghe Piperea

Directiva europeană pe restructurare ar trebui implementată astfel încât să fie aplicabilă mai degrabă întreprinderilor mici şi mijlocii decât companiilor mari, este de părere avocatul Gheorghe Piperea, care a subliniat: "O statistică citată de noua directivă arată că 99% dintre agenţii economici din UE sunt întreprinderi mici şi mijlocii. Deşi se face această constatare foarte importantă şi se atrage atenţia că IMM-urile ar trebui să fie principala ţintă a restructurărilor în afara procedurii, totuşi directiva nu este obligatorie pentru IMM, ci pentru întreprinderile mari. Ar trebui să vedem cum implementăm această prevedere, pentru a o face mai degrabă aplicabilă întreprinderilor mici şi mijlocii decât celor mari, pentru că acestea nu dispar, oricum".

Potrivit domnului Piperea, Directiva europeană indică, printre altele, faptul că, în cazul IMM-urilor, ar trebui să avem un sistem de avertizare timpurie: "Acest lucru înseamnă o alertă pe care să o organinzeze intern IMM-ul respectiv sau băncile, dar şi constituirea unei reţele de ONG-uri sau structuri private ori publice care să se ocupe cu ratingul acestor întreprinderi mici şi mijlocii. Acum, la noi, nici măcar pentru socieţile listate nu există un astfel de sistem şi suntem obligaţi să ne bazăm pe raportările BIG 4".

Gheorghe Piperea a menţionat că o reorganizare juduciară este aproape imposibilă în România, pentru un IMM, mai ales în contextul în care avem în codul penal cele două infracţiuni - bancruta simplă şi bancruta frauduloasă.

Directiva europeană în domeniu se referă, teoretic, la procedurile de restructurare care ar trebui să se des­făşoare în afara celor de insolvenţă, cu toate că unul dintre scopurile acestei directive este şi sporirea eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie, a subliniat specialistul.

Gheorghe Piperea a menţionat: "Unul dintre şocurile majore ale aces­tei directive este acela că se prevede confirmarea unui plan de restructurare în pofida votului claselor creditorilor majoritari.

De asemenea, există un al doilea şoc foarte interesant. Este vorba des­pre o prevedere din preambul care spune că restructurarea unei companii poate fi cerută judecătorului chiar şi de către procuror. În România, procurorul poate să fie omniprezent, doar că la noi procurorul încă face o confuzie între administratorul judiciar şi cel special, în special în cazurile de bancrută frauduloasă".

Una dintre modificările care trebuie neapărat implementată este cea privind clasele de creditori, a mai spus Gheorghe Piperea, explicând: "În legislaţia actuală a insolvenţei sunt maxim cinci clase de creditori: garantaţii, salariaţii, bugetarii, chirografarii şi creditorii indispensabili. Directiva europeană introduce posibilitatea extinderii cu încă trei clase de creditori, extrem de interesante. Noua directivă spune aşa: trebuie să intro­duci o clasă separată de creditori formată din furnizorii insignifianţi, mici, aceia care sunt primii sacrificaţi ai procedurii şi care intră toţi, acum, în categoria mare de creditori. În faliment şi în planurile de reorganizare, creditorii chirografari nu iau nimic sau foarte puţin, în cel de-al doilea caz. Aceşti furnizori mici vor fi organizaţi într-o clasă separată de creditori. La fel şi cei subordonaţi, care, acum, votează împreună cu chirografarii. De asemenea, va fi creată una sau mai multe clase de salariaţi, diferite de cea actuală, ceea ce va conduce la formarea unui număr de opt clase de creditori, care vor determina judecătorul să confirme un plan de reorganizare în pofida votului creditorului majoritar. Înainte de 2004 chiar existau opt clase de creditori".

Alt şoc al noii directive face referire la remiterea de datorie, care este prevăzută pentru întreprinzător (respectiv persoana fizică ce are titlu de comerciant), a mai spus domnul Piperea, adăugând: "Dacă întreprinzătorul este în insolvenţă şi aceasta este scuzabilă, respectivul poate fi iertat de datorii. Această măsură poate fi luată şi în ce îl priveşte pe consumator, conform noii directive".

Printre altele, aceasta mai spune că există statistici conform cărora cel care a trecut printr-o insolvenţă este mai capabil să evite în viitor o insolvenţă. "La noi nu este deloc aşa, ci cu totul invers, nicio companie care trece printr-o insolvenţă, în România, nu învaţă nimic", evidenţiază avocatul Piperea.

Directiva europeană pe restructurare este revoluţionară şi, în anumite privinţe, de-a dreptul şocantă, consideră avocatul Gheorghe Piperea, care a subliniat că, până în 17 iulie, va trebui să implementăm reglementările acestei directive în legislaţia noastră. Avocatul a subliniat: "Sunt absolut sigur că nu se va întâmpla acest lucru şi, în acest caz, în 17 iulie 2022 noua legis­laţie europeană va intra în vigoare în mod direct, dacă legiuitorul mai cere un an. Nimeni nu se va preocupa de modificările legislative esenţiale, chiar dacă în directivă spune clar că textul ei trebuie implementat până în 17 iulie 2021".

Potrivit domnului Piperea, despre această directivă se vorbeşte din anul 2003.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb