CONFERINŢA CODUL INSOLVENŢEI / DAN PAUL, ASOCIAŢIA BROKERILOR: "ASF nu îşi dă seama că asistăm la un fenomen dăunător pieţei de capital"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa / 28 februarie 2020

Dan Paul

Dan Paul


"Riscă Roumanian Strategy Fund insolvenţa, dacă instanţa decide anularea acţiunilor pe care le deţine?", se întreabă preşedintele Asociaţiei Brokerilor

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu îşi dă seama că asistăm la un fenomen dăunător pieţei de capital, a spus, ieri, Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, referindu-se, printr-un studiu de caz, la situaţia în care o societate îşi dobândeşte propriile acţiuni, în mod direct sau indirect.

Dan Paul a spus: "În data de 6 februarie, un grup de acţionari ai SIF Banat-Crişana (SIF1) a cerut completarea ordinii de zi a adunării din 10 martie cu puncte privind reducerea capitalului social al SIF-ului, prin anularea unui număr de acţiuni, echivalentul a circa 14% din societate, şi suspendarea dreptului de vot pentru aceste titluri, până la înregistrarea reducerii capitalului social. În opinia acţionarilor, care se bazează şi pe documente, sunt acţiuni deţinute de companii care au fost finanţate sau acţiuni deţinute chiar de către SIF1, fără ca acest lucru să fie recunoscut de societate".

Atunci, solicitanţii au indicat către acţiunile SIF1 aflate în posesia SIF Muntenia (SIF4), OPUS - Chartered Issuances SA/AA Luxembourg şi FIA ROUMANIAN STRATEGY FUND AA/Vaduz, despre care susţin că nu respectă regimul juridic referitor la dobândirea propriilor acţiuni de către o societate.

Preşedintele Asociaţiei Brokerilor a amintit că, există o legătură între SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia SIF4, pentru că SIF1 deţine 99,98% din capitalul social al SAI Muntenia Invest, care este administratorul SIF4, iar SIF Muntenia deţine 4,97% din SIF1.

"Avem şi o decizie a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) din 2019, în care se prezumă că SIF1 acţionează concertat cu SIF4, prin intermediului administratorului său", a adăugat Dan Paul.

Preşedintele Asociaţiei Brokerilor a spus: "În studiu, m-am oprit doar la

două entităţi din cele care au 14% din SIF Banat-Crişana, care sunt deţinute, aproape integral de cele două SIF-uri. Iar aceste două entităţi investesc doar în acţiuni SIF1".

Dan Paul a punctat că, la articolul articolul 103^1 din Legea 31/1990, se arată că unei societăţi i se permite să dobândească propriile acţiuni doar dacă acţionarii votează acest lucru, iar procentul maxim din acţiuni ce poate fi dobândit astfel este de 10%.

De asemenea, la art. 105, se arată că, dreptul de vot al acestor acţiuni este suspendat pe perioada deţinerii de către societate, iar Consiliul de Administraţie trebuie să includă, în raportul său, date privind propriile acţiuni, a adăugat preşedintele Asociaţiei Brokerilor.

"În rapoartele Consiliilor celor două SIF­-uri nu sunt incluse astfel de date, pentru că nu sunt recunoscute cumpărărilor de acţiuni proprii", a spus Dan Paul.

Preşedintele Asociaţiei Brokerilor a continuat: "În articolul 104, indice 1, al aceleiaşi legi, se spune că, acţiunile dobândite prin încălcarea prevederilor articolului 103, vor fi înstrăinate, iar în cazul în care s-a depăşit perioada legală de deţinere, acţiunile trebuie anulate, iar societatea trebuie să îşi reducă în mod corespunzător capitalul social. Adică exact ceea ce au cerut acei acţionari".

Art. 107 alin (1) din aceeaşi lege arată că, subscrierea, dobândirea sau deţinerea de acţiuni ale unei societăţi pe acţiuni de către o altă societate la care societatea pe acţiuni deţine, direct sau indirect, majoritatea drepturilor de vot sau ale cărei decizii pot fi influenţate în mod semnificativ de societatea pe acţiuni, este considerată ca fiind efectuată de către societatea pe acţiuni însăşi, a mai punctat Dan Paul, adăugând că, această prevedere se aplică inclusiv dacă entitatea este guvernată de legea altui stat.

"Dar cum comunică public cei care spun că nu este vorba despre dobândirea propriilor acţiuni? Spun că este vorba despre o altă entitate, în care ei au pus bani şi care a cumpărat acţiuni la SIF1. Este un fond de investiţii, o altă persoană, iar ei nu ştiu în ce a investit acea entitate. Dar cele două fonduri sunt constituite ca societăţi civile, pentru că aşa le obligă Legea FIA", a spus preşedintele Asociaţiei Brokerilor.

Dan Paul a adăugat: "Întrebarea care se pune este al cui este patrimoniul? Numai persoanele fizice sau juridice pot avea patromoniu. Nu poate exista un patrimoniu fără proprietar. Totuşi aici, societatea civilă nu are patrimoniu, pentru că nu are personalitate juridică. Ea este controlată (...). Dar în noul cod civil, la articolul 1.883, ni se spune al cui este patrimoniul. Este al celor care au semnat contractul cu societatea civilă, adică al investitorilor".

În continuare, preşedintele Asociaţiei Brokerilor a punctat că, în momentul în care s-a cerut completarea ordinii de zi a adunării acţionarilor SIF1, societatea s-a adresat ASF-ului, pentru a analiza şi comunica concluziile sale referitoare la solicitările acţionarilor SIF1, iar supraveghetorul pieţei a transmis că, în analiza efectuată, nu au fost identificate elemente de natură să conducă la concluzia că entităţile acţionează în mod concertat în legătura cu SIF Banat-Crişana, astfel încât nu depăşesc, împreună, limita de 5%, din capitalul SIF1.

"Adică ASF-ul răspunde la cu total altceva. Acţionarii spun că vor să reducă capitalul social al SIF-ului, pentru că este vorba despre cumpărarea propriilor acţiuni, iar Autoritatea răspunde că nu este o acţiune concertată. Nu asta au întrebat investitorii", a spus Dan Paul.

De asemenea, preşedintele Asociaţiei Brokerilor a amintit de poziţia ASF-ului care a transmis că, în opinia sa, justificările punctelor propuse a fi introduse pe ordinea de zi de acţionarii SIF1 nu se încadrează în prevederile legale în materia acţiunii concertate şi operaţiunii de reducere a capitalului social.

"În aceste condiţii, ASF a atenţionat că nu va putea aproba nicio operaţiune corporativă (în cazul de faţă fiind vorba de o eventuală reducere a capitalului social) care nu îndeplineşte condiţiile legale şi care este de natură a aduce atingere, în afara cadrului legal, dreptului de proprietate al acţionarilor", a spus Dan Paul.

Preşedintele Asociaţiei Brokerilor a continuat: "Dar ce se va întâmpla în cazul în care, un judecător va constata că, solicitările acţionarilor SIF1 vizează cumpărarea propriilor acţiuni şi decide anularea lor. Înseamnă că Roumanian Strategy Fund, ce are drept singură proprietate acţiuni SIF1, ce urmează să fie anulate, nu va mai avea ce să vândă, pentru că nu va mai avea niciun activ. Ce bani va da înapoi către SIF1? Să nu vă închipuiţi că, pentru cumpărarea propriilor acţiuni, s-a făcut vreo înţelegere scrisă, fiindcă era ilegală. SIF-ul are de primit ceva, Romanian Strategy Fund are o datorie de plătit, dar nu mai are activul suport. Va intra fondul în insolvenţă?"

Dan Paul a adăugat că, Autoritatea de Supraveghere Financiară nu îşi dă seama că asistăm la un fenomen dăunător pieţei de capital.

"Investitorii au nevoie de încredere şi ASF trebuie să trateze serios această problemă. Pentru că sunt multe vehicule folosite astfel şi, dacă aceste vehicule nu vor mai avea activul suport, va începe un efect de domino în piaţă", atrage atenţia Dan Paul.

Preşedintele Asociaţiei Brokerilor a punctat că, pe de altă parte, este vorba despre o schemă care poate fi aplicată nu doar la un SIF, ci la orice societate.

"Nişte manageri decid să folosească o serie de vehicule investiţionale şi, la un moment dat să ajungă să deţină, ducând la extrem acest scenariu, 90% dintr-un emitent. Se va pune întrebarea cine pe cine deţine. Societatea care deţine vehiculul într-o proporţie de 100%, sau cea de-a doua entitate, care deţine 90% din societate?", a spus Dan Paul.

"ASF-ul ar trebui să gândească o acţiune în timp real, pentru că AGA încă nu a avut loc. Să arate că este un arbitru corect al pieţei. Autorităţile au apărut pentru astfel de lucruri, în care piaţa poate fi obstrucţionată", a conchis preşedintele Asociaţiei Brokerilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb