CONFERINŢA CODUL INSOLVENŢEI - EDIŢIA A V-A / ADRIAN VASCU, VERIDIO: "În procedura de insolvenţă, evaluatorul identifică activele care reprezintă şi garanţii"

Rolul evaluatorului în procedura de insolvenţă, este acela de a evalua, în primul rând, activele, identificându-le pe cele care reprezintă şi garanţii şi precizând în raport cât este garanţia fiecărui plătitor, a afirmat, ieri, Adrian Vascu, Senior Partner, Veridio.

Domnia sa a afirmat: "În cererile de ofertă văd des noţiunea de evaluare a întreprinderii. Din punctul meu de vedere, ca evaluator, este un nonsens, deoarece evaluarea constă în diferenţa dintre totalul activelor şi datorii, iar în cazul insolvenţei, se referă la evaluarea activelor debitoarelor din perspectiva business-urilor pe care ele le pot produce în viitor. În această ipoteză este vorba despre evaluarea activelor, şi nu despre evaluarea întreprinderii".

Potrivit sursei citate, datoriile pe care le au debitorii contează mai puţin pentru evaluatori, întrucât aceştia evaluează active, iar creanţa reprezintă pentru ei unul dintre elementele bilanţiere.

Domnul Vascu a adăugat: "Tipul valorii este, de asemenea, foarte important. Evaluatorii estimează valoa­rea de piaţă şi valoarea de lichidare, aşa cum se cere în Codul Insolvenţei. (...) De cele mai multe ori, valoarea de lichidare este un discount plecat de la valoarea de piaţă, dar nimeni nu poate şti dacă este de 5%, de 20%, de 75% sau de 100%, spre exemplu. (...) Este, însă, clar că discountul provine dintr-o realitate dată de confruntarea cu piaţa".

Totodată, este importantă şi data evaluării, întrucât odată ce s-a fixat această dată a evaluării, atunci toate valorile din evaluare fac referire la acea dată, a mai precizat domnia sa.

În ceea ce priveşte garanţiile, Adrian Vascu a menţionat că acestea reprezintă, de fapt, contracte, în ipoteza în care ele pot fi clasificate ca active necorporale, adăugând: "Odată ce este clasificat ca activ necorporal ar trebui să ajungă în curtea evaluatorului şi el să estimeze o valoare pe care să o pună la dispoziţia clientului lui, care este administratorul judiciar şi, evident, să ajungă la creditor etc. Pentru a putea fi estimată valoarea de piaţă, una dintre cerinţe este ca aceste active să fie transferabile, iar identificarea şi clasificarea contractelor nu este de competenţa evaluatorului. Am mai observat că aceste credite care au fost acordate, sunt nişte sume care au fost garantate cu nişte lucruri viitoare, dar nu am văzut niciunde cum s-a dimensionat suma de bani care s-a dat, raportată la nivelul veniturilor cuiva. S-a specificat că acoperă un anumit procent din ceva, dar nu s-a creat o metodologie. Dacă, însă, s-ar evalua câţi bani poţi să dai luând în garanţie un asemenea contract, asemenea câştiguri viitoare, cred că s-ar rezolva o mare parte din această problemă".

Domnia sa a subliniat faptul că nu ţine de competenţa evaluatorului să evalueze un activ şi să îl introducă în raportul de evaluare, însă, în schimb, evaluatorii ar trebui să fie pregătiţi pentru a evalua asemenea active necorporale, odată ce ele au fost clasificate ca atare.

Evaluatorul răspunde la o singură întrebare, şi anume care este valoarea de piaţă a creanţei respective, iar restul lucrurilor ţin de o analiză juridică foarte complexă, a conchis domnia sa.