O întreprindere este centrul unor interese foarte vaste, unele ireversibile, acţionarii indirecţi, cum ar fi salariaţii, fiind şi ei afectaţi în momentul în care compania are dificultăţi, atrage atenţia avocatul Gheorghe Piperea, partener fondator SCA Piperea & Asociaţii, completând că întreprinderea nu este o simplă maşină de făcut bani. Gheorghe Piperea a menţionat: "Salariaţii au şi ei foarte multe tipuri de investiţii în întreprinderea respectivă - de exemplu munca depusă -, iar ei şi comunitatea locală nu au cum să-şi securizeze investiţiile ireversibile, pierzându-şi locul de muncă şi, în consecinţă, pierzându-şi finanţarea pentru şcoala copiilor, pentru sănătate, pentru creditul de la bancă. Un om rămas fără loc de muncă este un debitor neperformant pentru bănci. Fiecare salariat are familie. Ce ar fi însemnat dacă am fi lăsat pe drumuri angajaţii de la Oltchim, de la Radet-Elcen sau de la Hidroelectrica? Se gândeşte cineva la aceste aspecte înainte să interzică intrarea în insolvenţă".
În condiţiile de mai sus, printre altele, Gheorghe Piperea propune ca, în vederea asigurării scopului procesului penal, întreprinderea să fie separată de şeful său, care este vinovatul real pentru situaţia în care se află compania, iar răspunderea să nu fie extinsă şi asupra salariaţilor.
În prezent, există 29.000 de societăţi în insolvenţă, care înseamnă 80.000 de salariaţi, a mai spus avocatul Piperea, precizând că, în timpul procedurii de insolvenţă, nu mai poate fi făcută niciun fel de plată. "Un sechestru pentru recuperarea pagubei înseamnă poprirea conturilor, ceea ce poate duce la insolvenţă. Dacă respectivele firme sunt vehicule pentru spălarea banilor sau alte acţiuni similare, atunci se justifică astfel de acţiuni (exceptând situaţiile în care sunt acuzate persoane inocente), altfel, nu", în opinia lui Gheorghe Piperea. Acesta subliniază că insolvenţa nu înseamnă faliment, ci o încercare de reorganizare a activităţii companiei, în timp ce falimentul este eşecul procesului de insolvenţă. 75% din toate insolvenţele de pe roul instanţelor se termină ca falimente, în şase luni, conform sursei citate.
Gheorghe Piperea a menţionat: "Insolvenţa nu este o opţiune a comerciantului, ci o obligaţie. Conform legii (...), dacă nu faci cererea de insolvenţă în 30 de zile de la data la care s-a oprit fluxul de lichidităţi, atuinci poţi fi făcut responsabil de toate datoriile care nu se pot recupera prin procedura de insolvenţă. Iar dacă nu faci această cerere în încă şase luni de la finalizartea celor 30 de zile, atunci eşti pasibil de bancrută simplă, de puşcărie. Când vedem din partea parchetului şi a judecătorului din penal că interzic deschiderea insolvenţei, trebuie să ne întrebăm dacă cel care a dispus în penal această măsură înţelege cu exactitate ce este insolvenţa".
Avocatul a evidenţiat şi faptul că, în economia noastră, există 103 miliarde lei - capital negativ al companiilor şi arată că, potrivit legii, dacă se constată că pierderea firmei este mai mare decât jumătate din valoarea capitalului social, atunci există două alternative: ori acţionarul aduce bani de acasă, ori se cere insolvenţa în instanţă, de către orice creditor al respectivei companii.