CONFERINŢA "FONDURILE EUROPENE" - EDIŢIA A VI-A / CARMEN ARHIP, BRD: "Cererea de credite din partea IMM-urilor nu este atât de mare pe cât se crede"

A.V.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 17 iunie 2014

"Cererea de credite din partea IMM-urilor nu este atât de mare pe cât se crede"

BRD şi-a propus să continue sprijinul pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, care reprezintă o modalitate importantă de finanţare a investiţiilor, a afirmat, ieri, doamna Carmen Arhip, director al departamentului de Fonduri Europene din cadrul BRD.

Carmen Arhip a amintit că banca pe care o reprezintă a derulat, în perioada de programare 2007-2013, programul EUROBRD, dedicat susţinerii proiectelor cu fonduri europene, iar beneficiarii acestuia au fost IMM-uri, agricultori, piscicultori, autorităţi publice locale, clienţi mari corporate.

"Cererea de credite din partea IMM-urilor nu este atât de mare pe cât se crede", a atras atenţia doamna Arhip, adăugând: "Este greu atât pentru întreprinderi, care nu prea îndrăznesc să investească, dar şi pentru bănci, din cauza creditelor neperfomante rezultate în urma crizei".

Doamna Arhip a adus, însă, în atenţie beneficiile implementării de proiecte cu finanţare europeană: optimizarea raportului cost de producţie/preţ de vânzare; creşterea capacităţii de producţie, respectiv posibilitatea creşterii cotei de piaţă; îmbunătăţirea parametrilor calitativi ai produselor; eliminarea deficienţelor de mediu; posibilitatea dezvoltării unor activităţi de inovare (crearea de produse noi); branding.

Reprezentantul BRD a mai spus că, pentru perioada de programare 2014-2020, posibilele roluri pe care le-ar avea sistemul bancar în susţinerea atragerii de fonduri europene sunt: pre- şi co-finanţarea proiectelor; validarea/confirmarea bancabilităţii proiectelor; administrarea schemei revolving de grant; intermedierea financiară pentru instrumente financiare, intermedierea pentru anumite domenii, rol de agenţie de plăţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb