Ţara noastră nu are cum să crească din punct de vedere economic fără competitivitate, atrage atenţia domnul Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), subliniind că, la acest nivel, "nu stăm deloc bine şi avem foarte multe de rezolvat".
Domnul Pârvan menţionează că o mare parte din aspectele în cauză se pot rezolva cu fonduri europene, însă capacitatea de a folosi aceşti bani stă "în mâinile oamenilor de afaceri". Reprezentantul AOAR spune: "Oamenii de afaceri au nevoie de acest suport (n.r. fonduri europene), dar în mâinile şi în mintea lor stă capacitatea de a folosi aceşti bani".
Cristian Pârvan a mai afirmat că "lucrurile trebuie să se îmbunătăţească, dar nu trebuie să nu luăm în calcul şi ceea ce s-a făcut bine în perioada de criză".