CONFERINŢA PACTUL PENTRU MUNCĂ: Antreprenorii au ajuns să fie singurul partid de opoziţie din România

I.I.
Comunicate de presă / 2 octombrie 2019

Antreprenorii au ajuns să fie singurul partid de opoziţie din România

Unitate, acesta este cuvântul care poate duce la evitarea unei crize generale a forţei de muncă în România şi nu numai! Modificarea legislaţiei în domeniul fiscalităţii pentru a putea creşte câştigul salarial, luarea unor măsuri fiscal-bugetare care să stimuleze investiţiile, implementarea pe scară largă a unui sistem dual de învătământ calibrat pe nevoile antreprenorilor, atragerea de forţă de muncă din străinatate, dar şi alocarea unui buget mai mare pentru educaţie se numără, de asemenea, printre concluziile şi măsurile propuse şi agreate de reprezentanţi ai guvernului, administraţiei locale, patronate, antreprenori, multinaţionale, directori de companii şi reprezentanţi ai societăţii civile în cadrul conferinţelor PACTUL PENTRU MUNCĂ organizate de CONAF şi FPPG, la Cluj-Napoca, Iaşi şi prezentate de Adrian Măniuţiu, fondator EM360.

Studiile şi sondajele prezentate în cadrul dezbaterilor au fost realizate, la solicitarea CONAF şi FPPG, de Asociaţia de Analiză Decizională şi Strategică (Ocuparea forţei de muncă din România în contextul Uniunii Europene) şi de Novel Research (Mediul antreprenorial în România) şi au reprezentat punctul de pornire pentru concluziile prezentate în cadrul GALEI ANTREPRENOR ÎN ROMÂNIA, care a avut loc la Bucureşti, la Palatul Regal, în prezenţa a peste 300 de persoane, urmând a se concretiza într-un Memorandum of Understanding agreat şi susţinut de toţi participanţii la dezbateri. Documentul reprezintă punctul de plecare în negocierea cu factorii de decizie de la cel mai înalt nivel pentru a stabili modalităţile de îmbunataţire a legislaţiei şi, implicit, a condiţiilor de pe piaţa muncii din România.

Cristina Chiriac, presedintele CONAF iniţiatoarea proiectului PACTUL PENTRU MUNCĂ apreciază că mediul antreprenorial şi patronal a conştientizat că altă cale nu există decât aceea de unitate.

" Problematica deficitului forţei de muncă a unit antreprenorii într-o singură voce şi a condus la identificarea celor mai bune soluţii pentru a stopa declinul de pe piaţa muncii. În ultimii 30 de ani, indiferent de coloratura politică a guvernelor care ne-au condus, problema unui trai decent în România nu a fost rezolvată şi iată-ne acum puşi în faţa unei realităţi economice care nu mai poate fi ascunsă! Aşadar, mediul antreprenorial ia atitutidine şi acţionează! Căutăm împreună soluţii, le dezbatem în spaţiul public şi împreună cu reprezentanţii statului dorim să le implementăm pentru a crea valoare adăugată în economie. În viziunea mea, acesta este "Pactul pentru muncă" la care lucrăm şi suntem conştienţi noi, antreprenorii, că suntem singurul partid de opoziţie din această ţară! a spus Cristina Chiriac, preşedintele CONAF, coorganizator al conferinţelor PACTUL PENTRU MUNCĂ.

Franck Neel, preşedintele FPPG, readuce în atenţia opiniei publice importanţa educaţiei şi a pregătirii angajaţilor.

"Fiind proactivi, împreună cu părţile interesate din sfera politică, putem realiza strategii adecvate. Cred cu tărie că cei care reprezintă diferite industrii vor trebui să gasească soluţii şi să se implice mai mult în procesul de căutare şi definire a acestora. Pregatire. Educaţie. Schimb de experientă. Programe de specializare. Planificarea unor programe atractive în sfera profesională", a susţinut Franck Neel, preşedintele FPPG, coorganizator al conferinţelor PACTUL PENTRU MUNCĂ.

Reprezentanţii guvernului prezenţi la acestă întâlnire sunt de acord că e nevoie de unitate şi, mai ales, de dialog.

"Este o problemă grea a României, mă bucur enorm să văd din ce în ce mai multe patronate care vor să colaboreze cu Ministerul Muncii. Sunt alături de Dvs şi susţin iniţiative private, îmi doresc un dialog coerent care să conducă la soluţii imediate. Aveţi în mine şi in ministerul pe care îl conduc un partener viabil pentru a creiona modificări legislative care să confere pieţei muncii atractivitate şi flexibilitate. Felicit CONAF şi FPPG pentru iniţiativă şi vă asigur, în calitate de ministru al muncii, că suntem extrem de interesaţi să colaborăm şi în afara acestui pact, să lucrăm împreună pentru a găsi măsurile legislative necesare.", a declarat Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale.

Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene, resort important în susţinerea economiei naţionale, susţine şi recunoaşte importanţa PACTULUI PENTRU MUNCĂ, document ce poate scoate România din criza forţei de muncă.

"Nu cred că României îi lipsesc în mod special banii, ci tocmai acest spirit colaborativ şi capacitatea de a vorbi cu statul român pe o singura voce, hai două, dar nu o sută. Până la urmă, statul are nevoie să aibă parteneri puternici cu voci coagulate care să transmită mesaje clare despre ceea ce necesită", a spus Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene.

În condiţiile în care la 9 milioane de angajaţi în diverse sectoare ale economiei, România are aproape 400.000 de şomeri, este necesară mai mult ca oricand luarea unor decizii cât mai urgente pentru rezolvarea situaţiei crizei forţei de muncă.

"Cu Coaliţia pentru dezvoltarea României am lansat ideea unei strategii naţionale pentru forţa de muncă pe termen mediu şi lung. Cristina, CONAF e binevenită în această idee de strategie, cu forţa voastră şi cu energia ta şi a tuturor doamnelor, pentru care nu numai că mă bucur că sunt prezente şi active în antreprenoriat, dar cred că de aici vor veni soluţiile pentru România", a precizat Dragoş Anastasiu, Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

Ana Birchall, ministrul Justiţiei, a transmis femeilor antreprenor mesaje de apreciere şi încurajare.

"Faptul că în acesată seară participăm la un eveniment dedicat antreprenorilor şi îndeosebi femeilor antreprenor este o dovadă că în ultimii ani femeile din România au reuşit să înlăture din barierele aflate în calea succesului lor, iar competenţa, dedicarea şi munca le-au fost recunoscute şi apreciate în societate şi de societate", a declarat Ana Birchall, ministrul Justiţiei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Care criza de forta de munca? In mod normal, daca cererea de forta de munca e mai mare decat oferta, trebuie sa creasca salariile simtitor. Cresteti salariile si piata muncii va deveni atractiva pentru straini si pentru romanii plecati in strainatate. Unul din putinele lucruri bune facute de psd in actuala guvernare a fost marirea salariului minim si marirea salariilor bugetarilor. Astfel a crescut voluntar sau involuntar presiunea pe mediul privat.

    In rest sunt idei bune precum cresterea bugetului alocat educatiei sau dezvoltarea sistemului dual de invatamant.  

    Good luck!  

    1. Internetul este folosit pentru propaganda nu este o criza de forta de munca in conditiile in care in germania sectorul manufacturier este deja in recesiune ????

      Asa e. Germania e foarte vulnerabilă deoarece economia se axează pe exporturi. Marea provocare va fi adaptarea sectorului automotive la noile cerințe. Daca nu vor reusii, Germania va avea o mare problema. Dar ma aștept sa treacă bine si prin criza asta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb