Confiscarea capitalului prin dobânzi negative, ultima soluţie pentru reducerea datoriilor globale

Există o anumită vârstă pentru poveştile cu zâne, vrăjitori şi minuni. În era banilor creaţi din nimic şi a dobânzilor negative această vârstă a crescut nepermis de mult, iar "copiii" care ascultă basmele spuse de "vrăjitorii banilor" devin isterici când promisiunile nu se transformă instantaneu în realitate. Iar când realitatea nu răspunde dorinţelor, "autorităţile" sunt gata să vină cu noi doze de "magie".

În Statele Unite, consilierul economic al preşedintelui Trump, Larry Kudlow, tocmai a cerut Federal Reserve să reducă imediat dobânda de referinţă cu 0,5 puncte procentuale, deşi a susţinut şi susţine că economia funcţionează foarte bine. Atunci care este motivul? Nici mai mult, nici mai puţin decât "compensarea greşelii de anul trecut", când banca centrală americană a majorat dobânda peste 2%.

De cealaltă parte a Atlanticului, oficialii BCE analizează opţiuni de politică monetară care să le permită amânarea repornirii tiparniţei, deoarece o astfel de acţiune nu poate fi interpretată altfel decât o recunoaştere a eşecului.

"Trebuie să reflectăm la măsurile posibile pentru păstrarea implicaţiilor favorabile ale dobânzilor negative, în timp ce compensăm efectele secundare, dacă acestea există", a declarat recent Mario Draghi, în cadrul unei conferinţe de la Frankfurt.

Dar cum pot vorbi oficialii BCE despre "aspectele favorabile ale dobânzilor negative", când tocmai existenţa acestora subminează rolul de bani al însemnelor monetare utilizate în prezent, indiferent că se prezintă sub formă electronică sau a hârtiilor fără valoare intrinsecă.

În ceea ce priveşte efectele secundare, economistul şef al băncii de investiţii Natixis, Patrick Artus, le-a ilustrat, din nou, într-o notă recentă adresată clienţilor.

Artus subliniază că "băncile din Europa au devenit mai slabe, pe fondul scăderii profitabilităţii, ca urmare a aplatizării curbei randamentelor".

O consecinţă directă o reprezintă scăderea gradului de intermediere financiară, în condiţiile scăderii capitalizării instituţiilor financiare din zona euro, care se confruntă cu scăderea semnificativă a competitivităţii faţă de băncile din Statele Unite.

"Deoarece costul capitalului este mai mare decât randamentul capitalului în cazul băncilor europene, aceste s-au transformat în distrugători ai valorii", după cum mai scrie Patrick Artus.

În aceste condiţii, expertul financiar Satyajit Das, autor al cărţii "Epoca stagnării", a scris recent pentru Bloomberg că "ar fi mai bine să ne obişnuim cu dobânzile negative", deoarece "sunt singura cale prin care poate fi redus nivelul excesiv al datoriilor".

Das aminteşte că obligaţiuni cu o valoare nominală cumulată de circa 10 trilioane de dolari se tranzacţionează la randamente negative, iar afirmaţia sa, "unii investitori ar putea fi atraşi de perspectiva câştigurilor de capital şi în aceste condiţii, dacă aşteaptă randamente care să coboare şi mai mult în teritoriul negativ", nu reflectă pe deplin culmile absurdului de pe pieţele financiare.

Mult mai îngrijorătoare este, însă, atitudinea de resemnare şi adaptare la noua normalitate a investitorilor, care parcă speră că totul va fi bine dacă absurdul este ignorat.

"Dobânzile negative ar trebui să funcţioneze prin intermediul unor canale de transmisie similare celor pentru dobânzile foarte scăzute sau zero, adică să încurajeze noi împrumuturi, pe fondul efectului de bunăstare generat de creşterea preţului activelor", mai scrie Satyajit Das, însă rezultatul a fost contrar aşteptărilor. "Acolo unde au fost implementate dobânzile negative, acestea s-au dovedit extrem de ineficiente", mai scrie analistul australian de origine indiană, care subliniază şi crearea unor "serioase distorsiuni economice şi financiare"

Atunci de ce continuă băncile centrale să meargă pe acest drum? Deoarece autorităţile, atât cele fiscale cât şi cele monetare, nu au găsit căile de reducere a nivelului nesustenabil al datoriilor.

Cele patru căi de reducere a datoriilor prezentate de Das sunt: creşterea economică puternică, inflaţia, devalorizarea monedei şi default-ul.

Fiecare dintre aceste căi are un grad de "eficienţă" diferit. Creşterea şi inflaţia au o eficienţă slabă în reducerea nivelului datoriei, după cum arată Satyajit Das, în timp ce devalorizarea monedei este greu de implementat, în condiţiile în care toate ţările pot apela la deprecierea competitivă a însemnelor monetare naţionale.

Mai rămâne declararea incapacităţii de plată, însă default-ul nu reprezintă o opţiune fezabilă pentru actualul nivel al datoriilor, deoarece "se va dis­truge o mare parte a sumelor economisite la nivel global şi va fi afectată solvabilitatea sistemului financiar, care va declanşa colapsul activităţii economice".

După cum mai scrie Satyajit Das, însăşi existenţa dobânzilor negative arată că "sistemul economic global nu poate genera suficiente venituri nici măcar pentru serviciul datoriei".

În aceste condiţii, "băncile centrale trebuie să utilizeze pe ascuns dobânzile negative pentru reducerea datoriilor excesive", mai scrie fostul bancher, prin "transferarea avuţiei de la cei care economisesc către debitori", adică o metodă descrisă drept "confiscarea treptată a capitalului".

Economiile emergente reprezintă, din acest punct de vedere, o zonă deosebit de "fierbinte" a economiei mondiale.

Analistul american Martin Armstrong a scris, recent, pe blogul său că "economiile emergente s-ar putea dovedi investiţiile subprime ale erei noastre", în special pe fondul unei crize de lichiditate neaşteptate, care să declanşeze "furtuna financiară perfectă".

Sursa acestei furtuni perfecte se va regăsi, cel mai probabil, în politică, deoarece "politicienii nu se mai gândesc decât la păstrarea puterii şi sunt orbi cu privire la implicaţiile acţiunilor lor la scară globală", după cum mai afirmă Armstrong.

"Peste două sute de ani, urmaşii noştri se vor amuza cu siguranţă în faţa nebuniei din era noastră, la fel cum noi râdem de John Law şi de toţi şarlatanii monetari care i-au călcat pe urme", a declarat Anthony Deden, preşedintele companiei de investiţii Edelweiss Holdings, în cadrul unei conferinţe din octombrie 2018 de la New York.

Tot Deden spunea, în urmă cu un an, că "a fost odată o vreme când banii aveau substanţă, iar ideile consecinţe".

Scoaterea completă a substanţei din bani în decadele care au trecut de la ruperea legăturii dintre dolar şi aur, în 1971, a permis creşterea exponenţială a exceselor financiare, despre care Satyajit Das scrie că "preţul lor trebuie plătit de cineva", iar acel "cineva" vor fi cei care au dovedit cumpătare şi au economisit.

Dar dacă aceştia nu vor fi de acord? Vor trece statele falimentare la utilizarea forţei şi confiscarea directă, fără să ţină seama de potenţialul extrem de mare al revenirii "civilizaţiei", aproape instantaneu, la nivelul unui primitivism caracteristic, deocamdată, doar politicienilor aleşi "democratic"?